Două echipaje în primele din ţară

0
392

În perioada 10 – 12 iunie 2016, la Zalău, s-a desfăşurat etapa naţională a Concursului „Tinerii dezbat”. Judeţul Dolj s-a prezentat cu două echipaje, câştigătoarele fazei zonale desfăşurate la Slatina: cele aparţinând Liceului „Independenţa” Calafat şi Colegiului Naţional „Elena Cuza” din Craiova. Fiecare grup a fost format din câte trei elevi şi un profesor îndrumător. Cele două „team-uri” s-au clasat în primele 16 la nivel naţional.

dezbatereÎn România, cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale, s-a început un program de atragere a tinerilor în fazele de dezbatere pe teme de interes general. „Pentru elevi, „Tinerii dezbat ” se constituie în cel mai amplu program de discuţii între tineri. Se poate vorbi despre o Olimpiadă a înţelegerii şi promovării valorilor democratice, prin dezbateri argumentate, un exerciţiu al unei atitudini deschise către diferenţe sociale, etnice şi de gen. Aici, în cadrul proiectului, putem creşte specialiştii şi cetăţenii de mâine. Este o competiţie cât se poate de complexă, care, pe lângă fazele locale, trece şi prin cele regionale, până a ajunge în marea finală. Astfel, la cea zonală, au participat, pe lângă echipele care s-au calificat , la Zalău, şi cele ale Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova , Liceului Teoretic „Tudor Arghezi” din Craiova şi Colegiului Naţional „Carol I” din Craiova. Toate şcolile sunt încurajate să participe la astfel de programe, prin Inspectoratele Şcolare Judeţene, iar, noi, la Dolj, suntem bucuroşi că am dus în finală două entităţi de învăţământ. Aceşti tineri care au participat la competiţie au avut posibilitatea să discute pe diverse teme, de la studiul religiei până la voluntariat”, a precizat prof. Ani Drăghici, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.dezbatere (2)dezbatere (1)