Cumnatul lui Hillary Clinton a fost arestat şi eliberat ulterior pe o cauţiune de 15.000 de dolari

0
351

rogerCumnatul lui Hillary Clinton a fost arestat în California, după ce ar fi condus în stare de ebrietate, relatează BBC News. Roger Clinton (59 de ani), fratele vitreg al fostului preşedinte american Bill Clinton, a fost eliberat ulterior pe cauţiune. Roger Clinton a fost arestat preventiv şi eliberat după ce a plătit cauţiunea de 15.000 de dolari. Cumnatul lui Hillary Clinton, supranumit de Serviciul de protecţie Secret Service „Durere de cap” în timpul mandatului lui Bill Clinton, urmează să apara în faţa instanţei pe 2 septembrie, potrivit sursei citate. Poliţiştii l-au oprit pe acesta după ce au primit un apel telefonic că un şofer conduce haotic. Roger Clinton a fost dus la secţie, unde a refuzat să fie supus testelor. Nu este pentru prima dată când Roger Clinton are probleme cu legea, spre nemulţumirea fratelui său vitreg, dar şi a lui Hillary Clinton. El a fost arestat în 2001, pentru că a condus sub influenţa băuturilor alcoolice.