Vine „Smurdul” în Bănie!

0
419

Gigi Mulţescu va fi noul antrenor al Universităţii Craiova, iar Marcel Popescu va îndeplini funcţia de preşedinte al clubului

multescuDupă eşuarea negocierilor cu Edi Iordănescu, Universitatea Craiova l-a instalat ca antrenor principal pe Gheorghe Mulţescu, acesta preluând postul de la Daniel Mogoşanu. Alegerea conducătorilor clubului din Bănie este una nepotrivită din două puncte de vedere: Mulţescu este unul dintre simbolurile clubului Dinamo, marea rivală a Ştiinţei, iar la echipele pe care le-a antrenat în cariera sa, deloc puţine, cel poreclit „Smurdul” a stat foarte puţin, doar câteva etape, cu o singură excepţie el neavând la activ vreun sezon complet pe banca tehnică a vreunei echipe. În schimb, Mulţescu este recunoscut pentru stilul său ofensiv, formaţiile pe care le-a pregătit etalând un joc spectaculos, dar şi pentru faptul că tehnicianul de 64 de ani resuscitează imediat formaţiile pe care le preia, de aici provenind şi porecla „Smurd”. Mircea Rednic a fost ultimul dinamovist care a antrenat în Bănie, în 2004, FC Universitatea Craiova încheind cu el pe bancă pe locul 4 sezonul 2003-2004, dar „Puriul” a fost demis după câteva etape din stagiunea următoare, care începuse dezastruos. În vârstă de 64 de ani, Mulţescu le-a mai pregătit în carieră pe Dinamo, Dacia Unirea Brăila, Samsunspor, Kayserispor, Adanaspor, Ankaragucu, Sportul Studenţesc, Astra, Gaziantepspor, Poli Timişoara, Petrolul Ploieşti, Jiul Petroşani, FC Braşov, FC Vaslui, “U” Cluj, Progresul, Ceahlăul, Delta Tulcea, Gaz Metan Mediaş, FC Ettifaq, iar în sezonul precedent a fost pe banca celor de la FC Voluntari. Cu Mulţescu antrenor, Voluntariul a învins Universitatea Craiova pe „Extensiv” cu 2-1 în toamna trecută. Cel mai probabil, viitorul antrenor principal al echipei-satelit a Universităţii Craiova va fi Corneliu Papură.

Marcel Popescu a întors-o ca la Ploieşti?

marcelO decizie şi mai ciudată a finanţatorilor clubului din Bănie este cea de a-l instala ca preşedinte de club pe Marcel Popescu. Acesta avusese reacţii vehemente la adresa proiectului CS Universitatea Craiova, el având acum doi ani promisiunea lui Adrian Mititelu că se va implica la echipa lui. Pe vremea aceea, impresarul a atacat în termeni duri echipa Craiovei, considerându-o o „clonă”. Între timp, Marcel Popescu a mai colaborat cu clubul lui Rotaru, când i-a adus în Bănie, în urmă cu doi ani, pe cei doi jucători din Capul Verde, Nuno Rocha şi Kay.

Declaraţiile lui Marcel Popescu despre CS Universitatea Craiova în urmă cu 3 ani:

“Sper că Olguţa Vasilescu, Pavel Badea şi Silvian Cristescu şi-au dat seama de greşeala pe care au făcut-o atunci când au ales să bage pe gât craiovenilor o clonă cu numele Universitatea Craiova”

„Gică Craioveanu a cules ce a semănat. Atâta timp cât vii şi vorbeşti doar prostii, că echipa la care lucrezi tu acum este adevărata Universitatea Craiova, după ce cu o lună înainte vorbeai de proiectul în care s-ar putea să te bagi alături de Adrian Mititelu, să nu te mai aştepţi la alte lucruri din partea suporterilor”

„Dacă Adrian Mititelu înscria echipa în liga secundă, n-ar mai fi apărut echipa Primăriei. Eu cred că Universitatea Craiova e una singură. FC U Craiova e singura echipă pe care eu o recunosc şi care se confundă cu gloria”