După mai multe zile cu ploi în exces, inundaţiile au provocat deja două decese şi 13 departamente sunt afectate. Seine-en-Marne este în alertă roşie, şi astăzi de dimineaţă 7.600 de persoane au fost evacuate, adăugându-se altor 13.000. Celelalte departamente sunt în alertă galbenă. Precipitaţiile care au căzut sunt fără precedent în ultima jumătate de secol. La Paris, Sena a atins cel mai înalt nivel al său din cauza afluenţilor din amonte şi capitala va cunoaşte astăzi o zi complicată. Ministrul de Interne, Bernard Cazeneuve, a dispus mobilizarea efectivelor de pompieri şi a 250 membri din apărarea civilă. În toate punctele sensibile s-a deplasat premierul Manuel Valls, pentru a vedea cum sunt îndeplinite exigenţele stării de „catastrofă naturală”, decretată de preşedintele Francois Hollande. Marile muzee pariziene plasate de-a lungul Senei sunt închise vizitatorilor, luându-se în acelaşi timp măsuri, cu titlul preventiv, de evacuare a operelor de artă stocate în rezervele muzeale. Biblioteca Naţională „Francois Mitterand” a fost închisă publicului.