DSP Dolj porneşte controalele în şcoli

0
545

Ca în fiecare toamnă, odată cu apropierea debutului noului an şcolar, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj desfăşoară o serie de controale în cadrul unităţilor de învăţământ. Pentru a rezolva sau pentru a evita apariţia unor probleme ce ţin de respectarea normelor igienico-sanitare, inspectorii vor începe de săptămâna viitoare verificările în şcolile şi grădiniţele de pe raza judeţului.

Ieri, autorităţile sanitare din Dolj au anunţat care sunt principalele aspecte ce vor face obiectul controalelor în şcoli de anul acesta. Pe parcursul săptămânii viitoare, inspectorii vor urmări, în primul rând, în ce măsură sunt respectate normele de igienă în colectivităţile de copii şi tineri, conform legislaţiei în vigoare. De asemenea, se va verifica respectarea legii privind comercializarea produselor alimentare în incinta unităţilor de învăţământ, dar şi dispoziţia de interzicere a fumatului în spaţii închise. Nu în ultimul rând, un capitol important în cadrul acţiunilor de control îl reprezintă unităţile care furnizează produsele lactate şi de panificaţie în cadrul programului „Laptele şi cornul”.

Pentru neconformităţile care vor fi depistate, inspectorii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj vor acorda termene de remediere a deficienţelor. Se vor aplica însă şi sancţiuni contravenţionale, iar la expirarea termenelor care se dau pentru remedierea neconcordanţelor constatate se vor face din nou verificări. Activitate de control se va finaliza cu un raport către Ministerul Sănătăţii, care va fi înaintat până pe data de 19 septembrie a.c.

Şcolile trebuie să îşi remedieze problemele

Ţinând cont de ce au văzut în şcoli în anii trecuţi, inspectorii sanitari sunt aproape siguri că şi în această toamnă vor descoperi deficienţe. Aceştia spun însă că şcolile trebuie să îşi remedieze problemele în timp util, înainte ca unităţile de învăţământ să îşi deschidă porţile. Tocmai de aceea, pentru şcoli rămâne importantă în această perioadă obţinerea autorizării. „Pentru că am intrat deja în luna septembrie şi se apropie începutul noului an şcolar, vor fi derulate mai multe verificări în şcoli şi grădiniţe. Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică, din cadrul serviciului de control în sănătate publică, vor demara, săptămâna viitoare, o serie de controale privind condiţiile igienico-sanitare la nivelul unităţilor de învăţământ. Principală problemă rămâne aceea a obţinerii autorizaţiilor. Acestea se fac la cerere, dacă sunt îndeplinite condiţiile legale de funcţionare”, a declarat, ieri, dr. Ştefan Popescu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.

Verificări desfăşoară şi inspectorii din cadrul ISJ Dolj

Controale în unităţile de învăţământ desfăşoară, tot în această perioadă, şi reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj. La începutul săptămânii viitoare aceştia vor centraliza rezultatele şi vor putea întocmi o situaţie exactă cu unităţile şcolare care îndeplinesc condiţiile de autorizare. Pentru acest an, cei de la ISJ Dolj îşi propun ca măcar 90% din elevi să înveţe în spaţii autorizate.