Un sprijin pentru copiii cu deficienţe

0
458

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj încurajează dezvoltarea abilităţilor copiilor cu deficienţe, iar sportul este una dintre căi. Astfel, la Craiova, la sfârşitul acestei luni, va avea loc cea de-a doua ediţie a unui concurs destinat copiilor cu deficienţă mintală (CES), din învăţământul special şi special integrat, clasele V-VIII , gazda fiind Şcoala Gimnazială Specială „Sf. Mina”, terenul destinat activităţilor fiind Sala de sport a unităţii amintite. Mâine este ultima zi de înscriere a participanţilor şi se speră la o prezenţă cât mai mare, anul trecut fiind 16 competitori.

 Competiţia care îşi aşteaptă debutul este destinată copiilor cu deficienţă mintală şi are, ca sport, o denumire pe undeva exotică – BOCCE. „Pentru noi, educaţia fizică şi concursurile sportive sunt considerate activităţi de primă importanţă în învăţământul special, deoarece, prin multiplele ei forme de organizare, reuşeşte să stimuleze pozitiv dezvoltarea acestor elevi, atât din punct de vedere fizic, cât şi intelectual. Pentru elevii cu CES, participarea la un concurs sportiv reprezintă o competiţie cu propria capacitate şi apoi unul  cu restul colegilor. Acest BOCCE este un sport paralimpic, similar cu altele în care se folosesc bilele, originar din Grecia şi redescoperit de ţările nordice, în scopul de a fi adaptat pentru persoanele cu dizabilităţi, cărora trebuie să le scoatem la suprafaţă abilităţile. Am ales acest concurs deoarece elevii cu deficienţe au şanse mai mici de participare la concursuri sportive, din cauza prejudecăţilor societăţii, care, adesea, îi etichetează. Noi ne-am propus să transformăm dizabilitatea în abilitate, să-i ajutăm pe copii să aibă încredere în forţele propriii pentru formarea unei imagini de sine pozitivă, prin implicarea directă în concurs”, a declarat prof. Alin Vancea, inspector pentru Educaţie fizică şi sport, în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

„Vom sprijini toate activităţile care le pot reda încrederea acestor copii”

Pentru participarea la competiţie este nevoie de câteva dovezi care să ateste calitatea de participare: un certificat medical eliberat de medicul şcolar sau cel de familie, în care să se specifice „apt pentru sport”, certificat de încadrare în grad de handicap, document de identitate prin care să fie atestată vârsta. Anul trecut, au fost, la prima ediţie, 16 participanţi, iar acum sunt speranţe ca numărul să crească. „Suntem onoraţi că organizăm un astfel de concurs şi vom pune la dispoziţie tot ceea ce este necesar pentru desfăşurarea în bune condiţii a competiţiei. De la fiecare şcoală pot participa câte doi copii, la fiecare categorie, iar un profesor poate participa cu minimum doi elevi şi maximum patru. Chiar specificul şcolii noastre este unul pentru cei cu deficienţe, astfel că nu suntem insensibili şi vom sprijini toate activităţile care le pot reda încrederea acestor copii”, a declarat prof.  Eugenia Pascu, director aş Şcolii „Sf. Mina”.