S-a luat în calcul evaluarea elevilor aflaţi în situaţii speciale

0
415

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a trimis, în teritoriu, Adresa nr. 25971/2016, prin care toate instituţiile de învăţământ sunt obligate să comunice conţinuturile didactice şi asigurarea profesorilor care trebuie să asigure şcolarizarea elevilor la domiciliu sau în unităţi medicale. Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a transmis, mai departe, documentul amintit, iar la sfârşitul acestei luni se poate vorbi despre o centralizare a datelor.

Actul emis de MENCS stipulează, printre altele: „Elevii care, la externare, nu au situaţia şcolară încheiată la toate disciplinele de învăţământ din Planul-cadru sunt declarate amânate şi pot susţine evaluarea în semestrul sau anul următor şcolar. Aceeaşi prevedere se aplică şi elevilor şcolarizaţi la domiciliu. Precizările se referă la numărul maxim de ore care pot fi normate, alegându-se, în general, disciplinele la care elevii au mai multe ore pe săptămână şi nu la numărul maxim de discipline care trebuie efectuate”.

Elevii şcolarizaţi la domiciliu trebuie să studieze programa şcolară

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a luat act de ceea ce s-a emis şi a trimis înştiinţări către unităţile şcolare aflate în subordine. „Am primit Nota telefonică şi am transmis-o în teritoriu. În esenţă, elevii şcolarizaţi la domiciliu trebuie să studieze toate disciplinele din planul de învăţământ, conform curriculei. Cadrele didactice care au înscrişi, la clasa la care predau, elevi şcolarizaţi la domiciliu, au sarcina de a asigura procesul de predare-evaluare al acestora. Şcolarizarea la domiciliu presupune obligaţia profesorilor, învăţătorilor, educatorilor de a transmite conţinutul lecţiilor, în vederea stabilirii competenţelor, pe baza unui proiect stabilit de comun acord între cadrele didactice, elevi şi părinţi. Am cerut situaţia din judeţ şi aşteptăm, după finalizarea inspecţiilor metodologice, în cursul acestei luni, numărul total al copiilor care trebuie să beneficieze de acest sistem”, a precizat prof. Puiu Oprica, inspector de specialitate în cadrul ISJ Dolj.