Opt candidaţi pentru funcţiile de decan la UMF Craiova

0
1193

Opt candidaţi şi-au depus candidaturile pentru funcţiile de decan ale celor patru facultăţi din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova: Facultatea de Medicină, Facultatea de Medicina Dentară, Facultatea de Farmacie şi Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală. Săptămâna aceasta, până la data de 5 februarie a.c, candidaturile vor fi validate de consiliile facultăţilor. Apoi, decanii sunt selectaţi prin concurs public organizat de rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova.

Pentru Facultatea de Medicină şi-au depus candidaturile actualul decan, prof. univ. dr. Cristian Gheonea, şi conf.univ.dr. Mihai Ioana. La Facultatea de Medicina Dentară au intrat în cursa pentru funcţia de decan prof.univ.dr. Veronica Mercuţ şi conf.univ.dr. Horia Octavian Manolea. La Facultatea de Farmacie cei doi candidaţi sunt prof.univ.dr. Eliza Gofiţă şi prof.univ.dr. Johny Neamţu, în timp ce la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală vor candida prof.univ.dr. Anca Pătraşcu şi conf.univ.dr. Liviu Iovănescu.

Săptămâna aceasta vor fi avizate candidaturile

Potrivit regulamentului, Consiliul facultăţii avizează candidaţii la funcţia de decan, în urma analizării dosarelor şi a audierii candidaţilor în plenul şedinţei de Consiliu, în perioada 1 februarie – 5 februarie a.c. Dosarul depus de fiecare candidat cuprinde un C.V., inclusiv lista de lucrări; planul managerial pentru următorii patru ani care să facă referire cel puţin la dezvoltarea didactică (educaţia medicală şi internaţionalizarea programelor), cercetare ştiinţifică, resursa umană a departamentelor, baza materială, resursele financiare ale facultăţii; angajament privind efectuarea a cel puţin 10 ore de activitate managerială, pe săptămână, în facultate; declaraţie pe propria răspundere a candidatului în care indică situaţiile de incompatibilitate prevăzute de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, Carta UMF Craiova şi Codul de etică şi deontologie profesională universitară şi a personalului de cercetare – dezvoltare în care s-ar afla în cazul câştigării concursului sau lipsa acestor situaţii de incompatibilitate.

Consiliul facultăţii are obligaţia de a aviza cel puţin doi candidaţi, cu jumătate plus unu voturi din totalul membrilor consiliului. Votul este direct şi deschis iar propunerile se votează individual şi nu există interdicţia de a vota favorabil pentru mai multe candidaturi.

Propunerile Consiliului facultăţii sunt înaintate Senatului Universităţii, în ordine alfabetică, împreună cu procesul verbal al şedinţei de avizare. Senatul verifică legalitatea avizării candidaturilor de către consilii şi validează sau, după caz, invalidează avizul. Votul este direct şi deschis, iar propunerile se votează individual şi nu există interdicţia de a vota favorabil pentru mai multe candidaturi. Se consideră validaţi de către Senat, candidaţii care obţin jumătate plus unu voturi din totalul membrilor Senatului.

Decanii, numiţi prin decizia rectorului

În timpul interviului, candidaţii vor răspunde la întrebări referitoare la planul managerial propus pentru facultate atât pentru structura minimală; cunoaşterea şi acceptarea programului managerial al rectorului şi identificarea corelaţiei cu programul managerial al candidatului pentru nivelul facultăţii; preocupările candidaţilor de a respecta principiile eticii şi deontologiei profesionale universitare, de a implementa reguli şi proceduri pentru buna funcţionare a tuturor programelor de studii, de a crea un climat favorabil performanţei în învăţământ şi cercetare ştiinţifică, precum şi alte aspecte pe care comisia le consideră necesare, inclusiv verificarea nivelului de cunoaştere a legislaţiei în vigoare referitoare la sistemul de învăţământ superior, care să evidenţieze calităţile manageriale ale candidaţilor. Decanii sunt selectaţi de Comisie în data de 8-9 februarie a.c, validaţi de Senat şi sunt numiţi prin decizia rectorului. Ei îşi desemnează prodecanii în baza angajamentului candidaţilor privind efectuarea a cel puţin 15 ore de activitate managerială pe săptămână, în facultate. Atribuţiile prodecanilor sunt stabilite de decan şi sunt descrise în Regulamentul de organizare şi funcţionare a structurilor şi funcţiilor de conducere ale UMF Craiova.