Pe la sfârşitul eseului său, îndelung comentat la vremea respectivă, “De ce este România altfel” (Ed. Humanitas 2012) istoricul Lucian Boia, comentând convocarea la Bruxelles a premierului din acel moment Victor Ponta, care a şi primit spre executare “imperativă”, după cum se ştie, o listă cu “11 porunci”, angajându-se să le îndeplinească, spunea: “Vreau, nu vreau, iar mă gândesc la Polonia; cam cum ar fi să i se transmită asemenea dispoziţii ultimative şefului guvernului polonez?“ Marţi 19 ianuarie a.c., premierul polonez Beata Szydlo (52 de ani), membru al partidului Dreptate şi Justiţie (PiS), s-a aflat la Strabourg, la Parlamentul European, pentru a se explica asupra măsurilor controversate privind media publică şi Tribunalul Constituţional, adoptate în ultimele 2 săptămâni. La 13 ianuarie a.c., Comisia Europeană a lansat contra Poloniei o procedură totalmente inedită de “salvgardare a statului de drept”. De fapt, schimbul de replici a premierului polonez Beata Szydlo cu eurodeputaţii a durat aproape 3 ore, fiind considerat un dialog al surzilor, indiferent că a vizat nominalizarea noilor şefi ai media publică de ministrul trezoreriei (!) fie că a vizat “neutralizarea” Tribunalului Constituţional polonez prin numirea a 5 noi judecători. “Eu am venit aici pentru că am o mare responsabilitate, dar şi un sentiment de injustiţie. Polonia este o ţară democrată, aceste dezbateri sunt degradante, ele n-au sens“, a conchis, fără alte comentarii de prisos, Beata Szydlo, marţi seara. Nu mai puţin adevărat, că în aceeaşi zi, preşedintele polonez Andrezj Duda s-a întâlnit cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, ex-premier al Poloniei, în căutarea unui compromis înţelept, dacă se poate spune aşa. Vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a încercat să justifice linia dură adoptată sugerând “responsabilitatea europeană“. Numai că în general majoritatea euro-deputaţilor – conservatorii PPE, social-democraţii, liberalii – au evitat la maximum provocarea unui guvern ispitit de denunţarea “ingerinţei” Bruxelles-ului, într-un moment destul de delicat. Germanii din hemiciclu, discreţi, începând cu Martin Schulz, preşedintele Parlamentului, ale cărui critici privind “putinizarea” Poloniei, în urmă cu câteva săptămâni, iritaseră Varşovia, mai ales când evocase “o lovitură de stat“, o adevărată aroganţă germană, temă sensibilă, într-o ţară în care relaţiile cu Germania rămân o temă istorică, şi continuând cu Manfred Weber, preşedintele PPE, în Parlamentul European, care s-a “fofilat”, pentru a nu îşi atrage resentimentele Angelei Merkel. Cum discursursurile populiste şi reacţionare s-au banalizat peste tot în Europa, nu doar în Polonia, după “episodul Orban“, care a introdus o “democraţie autoritară“, dar acum a afirmat că se opune la orice sancţiune contra Varşoviei, altfel stau lucrurile. Nu mai suntem oricum în 2012 şi ceea ce este o realitate de netăgăduit, vocea Varşoviei reverberează altfel decât a Bucureştiului. Aşa cum avansa istoricul Lucian Boia, a cărui premoniţie s-a dovedit corectă. La Varşovia “regele fără coroană”, cum este numit Jaroslaw Kaczynski, adevăratul deţinător al puterii, a zâmbit maliţios, ştiind că Bruxelles-ul îşi va menţine suflul, într-un moment în care demantelarea Schengen este avansată şi deja fac dizidenţă mai multe ţări.