Parlamentarii vor relua discuţiile privind majorarea salariilor lor

0
417

Discuţiile privind majorarea salariilor aleşilor vor fi reluate în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor, una dintre marile restanţe ale sesiunii trecute fiind controversata ordonanţă de urgenţă privind creşterea indemnizaţiilor pentru înalţii demnitari.

Ordonanţa de urgenţă prin care au fost majorate salariile unor categorii de demnitari, emisă în vara anului trecut de Gabriel Oprea, în calitate de premier interimar, a fost respinsă de Senat la 18 noiembrie 2015, dar zace în sertarele comisiei de muncă de la Camera Deputaţilor, în condiţiile în care Camera este for decizional în ceea ce priveşte actul normativ.

În contextul dezbaterii acestei ordonanţe, este readusă în discuţie amendarea actului normativ astfel încât majorările să fie aplicate şi deputaţilor şi senatorilor, care s-au arătat nemulţumiţi anul trecut pentru că nu au fost incluşi printre categoriile de demnitari, ci doar membrii Birourilor permanente. Ordonanţa ar urma să fie dezbătută la începutul sesiunii din februarie, într-o şedinţă comună a comisiilor de muncă şi buget-finanţe.

Deputatul PNL Gheorghe Ialomiţianu, membru în comisia de buget, a precizat, pentru Mediafax, că majoritatea parlamentară care a susţinut vechiul Guvern a discutat posibilitatea de a majora şi salariile parlamentarilor, ca să nu mai fie o diferenţă atât de mare între salariile celor din Biroul Permament şi ale celorlalţi deputaţi. “Ordonanţa a venit cu raport de respingere (de la Senat – n.r.), dar vedem că partidele care au susţinut Guvernul Ponta vor să extindă majorarea indemnizaţiilor şi pentru parlamentari. (…) În prezent, salariul net al chestorilor este 13.000 de lei, dacă parlamentarilor le-ar majora salariile la 11.500-12.000 de lei, suma netă care ar ieşi din buget ar fi 250 de milioane, automat se majorează şi alte sume care sunt legate de indemnizaţia parlamentarilor”, a declarat Ialomiţianu.

Majorarea indemnizaţiilor parlamentarilor ar genera, în mod automat, şi majorarea indemnizaţiei de şedinţă, cheltuielile de transport şi, implicit, suma forfetară care este stabilită la 1.5% din indemnizaţia parlamentarilor, a explicat Ialomiţianu.

Liberalul a afirmat că parlamentarii PNL vor vota împotrivă, aşa cum au votat şi în Senat. Ialomiţianu a susţinut că o decizie privind majorarea salariilor ar trebui să fie luată odată cu legea salarizării în sistemul bugetar. “Ar trebui să respingem acest act normativ şi să se rezolve prin legea salarizării bugetare. Trebuie să vedem şi cât suportă bugetul. Există riscul ca aceste majorări să influenţeze destul de mult deficitul bugetar şi România să aibă un deficit execesiv”, a mai spus Ialomiţianu.

Vicepreşedintele PSD al Camerei Deputaţilor Florin Iordache, membru în comisia de muncă, a declarat, pentru Mediafax, că “este anormal ca membrii Birourilor permanente să aibă nişte salarii mai mari decât ceilalţi parlamentari”. “În februarie va fi discutată, fără îndoială. Eu am spus că, pentru a fi discutată, este nevoie de punctul de vedere al noului Guvern şi de avizele unor comisii din Parlament. În funcţie de aceste avize şi de o poziţie pe care o vom avea la nivel de grup vom discuta dacă o vom respinge, cum este la Senat, sau o extindem. (…) Am spus că este anormal ca membrii Biroului Permanent să aibă salarii mai mari decât ceilalţi”, a declarat Iordache.

Iordache a susţinut că grupul parlamentar PSD din Camera Deputaţilor nu a discutat, până în prezent, care va fi poziţia deputaţilor social-democraţi cu privire la ordonanţa care a majorat salariile înalţilor demnitari.

Vicepreşedintele PSD al Comisiei de Buget, Iuliu Nosa, a declarat, pentru Mediafax, că trebuie aşteptată legea salarizării şi abia, ulterior, aleşii ar trebui să ia în discuţie alte modificări. “Salariile parlamentarilor ar trebui să fie crescute proporţional cu celelalte salarii. Sunt de acord ca parlamentarii să aibă un anumit statut, raportat la rolul şi funcţia în societate, dar nu cu anticipaţie faţă de celelalte categorii din societate”, a susţinut şi deputatul PSD Ion Călin, membru al comisiei de muncă.

Nici UNPR nu a formulat o poziţie cu privire la OUG care a făcut posibilă majorarea indemnizaţiilor înalţilor demnitari. “Nu s-a discutat aşa ceva în grupul UNPR, nu discut proiecte care nu sunt pe ordinea de zi”, a declarat deputatul UNPR Liliana Mincă. La rândul lor, nici grupurile parlamentare ALDE şi UDMR nu şi-au formulat o poziţie oficială cu privire la OUG Oprea. “Nu s-a discutat încă poziţia ALDE. Aş fi de acord cu (majorarea salariilor parlamentarilor – n.r.) prin legea salarizării unitare, care a fost elaborată de vechiul Guvern”, a declarat deputatul ALDE Ovidiu Silaghi.