Învinsă pe terenul celor din Monchengladbach, Bayern Munchen s-a văzut şi în situaţia apropierii, principalei urmăritoare, Borussia Dortmund, aceasta câştigând, în deplasare, la Wolfsburg (2-1). Jucătorii lui Thomas Tuchel s-au impus pe Wolkswagen Arena (30.000 de spectatori), în urma unei partide cu un final de-a dreptul nebun. După ce în debutul partidei au trimis prin Gundogan (min. 2) şi Bender (min. 5) balonul în barele porţii adverse, jucătorii Borussiei au deschis scorul, după o jumătate de oră, prin Marco Reus, care n-a făcut altceva decât la evitat pe Benaglio, după ce fusese angajat în adâncime de Mkhitaryan. Wolfsburg a forţat egalarea în repriza secundă, dar nu s-a întâmplat nimic până în min. 90, când dintr-un penalty discutabil Rodriguez (min. 90+1) a adus egalarea. În minutul următor, Kagawa a finalizat o acţiune de atac începută de Piszczek continuată de Mkhitaryan. Wolfsburg coboară sub locul 5 în clasament, în timp ce Borussia Dortmund reduce ecartul faţă de Bayern Munchen. Alte rezultate: Schalke – Hanovra 3-1; Hamburg – Mainz 1-3; Hertha Berlin – Leverkusen 2-1; Ingolstadt – Hoffenheim 1-1; Koln – Augsburg 0-1.