Casa Corpului Didactic Dolj a lansat ofertele de perfecţionare pentru anul şcolar 2015/2016

1
556

În urmă cu câteva zile, a fost definitivată şi aprobată oferta de formare a cadrelor didactice din Dolj, planul pentru anul şcolar 2015/2016 fiind întocmit de către Casa Corpului Didactic (CCD) Dolj, în strânsă corelare cu cerinţele Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. CCD Dolj are o tradiţie de 43 de ani şi, chiar dacă a avut o perioadă de întrerupere, dictată de anii de dinainte de 1990, şi-a atins menirea: aceea de a forma şi perfecţiona profesorii şi învăţătorii, în prezent fiind în plină derulare cca. 20 de astfel de programe.

În 1972 se punea, la Craiova, bazele Casei Corpului Didactic Dolj, primul sediu fiind în Şcoala nr.21, actuala Şcoală Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica”. Până în 1980, printre activităţi s-au regăsit: asigurarea fondului de carte şi a fişelor de documentare pentru cadrele didactice; publicarea buletinelor informative, a ghidurilor metodice şi difuzarea lor în şcoli; tipărirea anuală a propriei reviste – „Din viaţa şcolii Doljului”; fiinţarea Cenaclului literar „Alexandru Macedonski” al cadrelor didactice, producţiile literare ale acestora fiind tipărite în volumele „Arborii timpului”, etc. Între 1986-1990, activitatea a fost suspendată, din cauza cerinţelor timpului politic de atunci, iar, după Revoluţie, a fost reluată. Odată cu darea în folosinţă a sediului Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, birourile s-au mutat în noul imobil, unde sunt asigurate toate condiţiile. De atunci, s-au derulat sute de programe de formare şi perfecţionare, iar activitatea merge în continuare. Mai mult, în Dolj sunt, în prezent, cinci filiale – Calafat, Băileşti, Filiaşi, Segarcea, Dăbuleni, iar, din 2002-2003, au fost înfiinţate şi Centre de Documentare şi Informare, în mediul rural, cu finanţarea Consiliului Judeţean Dolj. În 2006, două CDI-uri au fost deschise, drept „centre-pilot”, prin banii alocaţi de către Ministerul Învăţământului, la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Brăescu” Calafat şi la Liceul Tehnologic „Petre Baniţă” Călăraşi, în 2007 apărând, cu aceeaşi sursă de finanţare, alte 20 de structuri.

Programe de perfecţionare

De curând, a fost avizată oferta de formare a cadrelor didactice din Dolj şi Regiunea Sud-Vest Oltenia, în urma analizei de nevoi. Pentru anul şcolar 2015/2016, sunt prevăzute mai multe programe de formare şi perfecţionare: pregătirea debutanţilor în vederea susţinerii examenului naţional de definitivare în învăţământ; îndrumarea cadrelor didactice încadrate ca suplinitori, în vederea participării la susţinerea concursului naţional de ocupare a posturilor vacante; formarea celor care fac parte din comisiile de organizare şi desfăşurare a probelor practice/orale în profilul postului; programe pentru formarea metodiştilor  Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj; etc. „Oferta îşi propune să susţină evoluţia în carieră şi dezvoltarea personală şi profesională a întregului Corp didactic. Astfel, considerăm oportună derularea unor programe de formare continuă, privind, printre altele, pregătirea celor care vor face parte din comisia de organizare şi desfăşurare a probelor, fie ele practice, fie orale în profilul postului, dezvoltarea competenţelor profesorilor în vederea evaluării lucrărilor scrise din cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământul preuniversitar sau a concursului naţional de ocupare a posturilor vacante şi adoptarea unor programe de pregătire a debutanţilor şi a suplinitorilor, în vederea susţinerii examenelor naţionale ” , a declarat prof.  Vasile Ştefan (foto), director al Casei Corpului Didactic Dolj.

„Oamenii învaţă să fie cât mai eficienţi în clasă”

Pentru anul şcolar în curs, sunt prevăzute câteva zeci de proiecte , unele dintre ele fiind , deja, în derulare. „Aam avut, de-a lungul anilor, fel de fel de programe, unele, foarte multe, şi cu finanţare europeană (POSDRU, Erasmus, Erasmus+, Regio, Leonardo, etc.), iar acestea vor continua. Conform ofertei aprobate, avem peste 80 de programe, iar 20 sunt deja puse în aplicare. Dar, doresc să menţionez un lucru: cei care urmează aceste cursuri şi obţin competenţele necesare sunt atent monitorizaţi. Nu este vorba despre un control propriu-zis, ci doar se veghează dacă aplică cele învăţate la cursuri şi, eventual, vor primi recomadări pentru a pune în practică cele învăţate. Oamenii învaţă să fie cât mai eficienţi în clasă, acesta fiind principalul scop al acestor ore de îndrumare şi perfecţionare”, a mai spus prof. Vasile Ştefan.

1 COMENTARIU

  1. Dupa ce am citit totul cu atentie am observat că acestă ofertă de formare este strict pentru profesori şi învăţători aşa cum scrie şi în conţinutul comunicatului. Sunt convinsă că ar putea să fie inclus şi personalul didactic auxiliar în această ofertă de formare deoarece şi acesta trebuie să aibă o evoluţie în carieră şi în dezvoltarea personală şi profesională.
    sper ca acest comentariu să îşi atingă scopul pentru care a fost făcut.

Comments are closed.