Sursele de finanţare ale Statului Islamic: Jafuri, sclavie, răscumpărări, petrol

0
297

Potrivit mai multor studii, Statul Islamic are în mâini active în valoare estimată la 2.000 miliarde dolari (1.800 miliarde euro), cifre care îi integrează valoarea bogăţiilor din zonele controlate, între care resursele de gaze şi petrol. Statul Islamic obţine venituri anuale de 2,9 miliarde de dolari. Cu titlu de comparaţie, bugetul talibanilor este evaluat între 53 milioane şi 320 milioane de dolari, iar cel al Hezbollah între 160-360 milioane dolari (150,1 – 340,7 milioane euro). Sclavia este o sursă de venituri, portivit unei liste obţinute de un responsabil al Naţiunilor Unite în cursul unor deplasări în Irak, sumele cerute variind între 40-165 dolari, în ordine invers proporţională vârstei. Grupurile teroriste se finanţează, de asemenea, din răscumpărările de ostatici, pe care guvernele şi societăţile de asigurare le fac. Răscumpărările reprezintă până la 10 milioane de dolari pe lună, potrivit unor evaluări. În teritoriile ocupate, Statul Islamic percepe taxe de la populaţiilor locale, în special de la funcţionarii plătiţi de autorităţile de la Bagdad, în Irak, şi Damasc în Siria, care generează venituri de 300 milioane de dolari pe an. În Irak, Statul Islamic din Irak şi Levant strânge 8 milioane de dolari pe lună doar din regiunea Mossoul. Evident, aurul negru reprezintă o sursă de venituri. La preţul de 30 dolari/barilul (el este de 45 dolari, pe piaţă), petrolul aduce circa 1,4 milioane de dolari pe zi, adică 500 milioane de dolari pe an. Coloane de camioane-cisternă cu petrol se îndreaptă spre Turcia, unde petrolul este vândut la negru. Alte resurse, precum cele de fosfor şi de ciment, constituie surse de finanţare suplimentară. La Mossoul, unul din principalele fiefuri în Irak, Statul Islamic a acaparat resursele Băncii Centrale, în iunie 2014, evaluate la 500 miliarde de dinari irakieni, adică 450 milioane de dolari. În 2014, irakianul Nouri Al-Maliki, prim-ministru, menţiona ca Arabia Saudită este responsabilă dec ajutorarea financiară şi morală a acestor grupuri de insurgenţi.