Ieri, într-un cadru oficial şi ceremonios, la sediul Liceului Tehnologic Auto Craiova s-au desfăşurat manifestări legate de Ziua Proiectului „Adoptă un liceu”, la care au fost prezenţi, pe lângă reprezentanţii instituţiei de învăţământ amintite, şi cei ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, Asociaţiei ROI, Şcolii de Valori Bucureşti, agenţilor economici, Universităţii din Craiova, parteneri în program. Cu această ocazie, s-a lansat, oficial, şi ziarul şcolii, intitulat „PROSPECT”.
În urmă cu doi ani, se lansa „Adoptă un liceu”, un proiect destinat copiilor şi cadrelor didactice, menit să-i facă pe elevi disponibili pieţei muncii, încă de pe băncile şcolii. „Sunt onorată că am venit aici, la dumneavoastră, şi pot spune că sunteţi un exemplu, din care se poate învăţa”, a declarat Simona David Crisbăşeanu, managerul la nivel naţional al proiectului.
De asemenea, Silvia Bogdan, reprezentantul Şcolii de Valori, a precizat că „a fost şi este un câştig pentru toată lumea, deoarece aşa ne-am putut da seama ce copii capabili avem. Mediul de afaceri s-a integrat foarte bine şi ne-a ajutat”. Prof. Simona Ciulu, inspector pentru învăţământul tehnic şi profesional, a precizat la rândul său că „a fost un program foarte bun, care s-a bazat pe pregătirea tinerilor, încă din timpul liceului, care au putut lua contact cu ceea ce înseamnă munca , iar incluziunea lor socială s-a văzut. La nivelul ISJ, ne dorim cât mai multe astfel de acţiuni”.
Mulţumiri din partea beneficiarilor
Dar, cel mai bine se pot exprima emisarii instituţiei de învăţământ preuniversitar. „Este un moment important pentru noi, iar ceea ce este scris într-una dintre sălile de curs, reabilitată cu sprijinul unei societăţi comerciale, parteneră în proiect – „Aici învăţăm să fim oameni”, este cât se poate de actual”, a menţionat prof. Georgică Bercea Florea, director al Liceului Tehnologic Auto. De asemenea, prof. Viorica Cîrstea, director adjunct al instituţiei de învăţământ, coordonatoare de proiecte, a spus că „suntem mândri de copiii noştri şi, prin acest proiect, s-au putut pune în valoare capacităţile lor, deja putând vorbi de realizări ale acestora şi ale cadrelor didactice”.
Un ziar pentru toţi
Acţiunile de ieri au avut şi momentul lor de apogeu – lansarea ziarului instituţiei de învăţământ preuniversitar. „Cred că întregul proiect este benefic, noi având în calcul şi înfiinţarea unei echipe de fotbal, provenind de la specializările tehnice. Datorită acestui program, am avut ocazia să luăm contact cu ceea ce înseamnă munca şi sunt convins că ne vom putea găsi un post, după absolvire. În acelaşi timp, ne putem luda şi cu acest ziar al nostru, prin care facem cunoscute realizările, iar convingerea, nu numai amea, este că vor creşte şi rezultatele la Bacalaureat” – Alexandru Uţă, preşedinte al Consiliului Şcolar al Elevilor de la Liceul Auto.