Orientarea şcolară şi profesională a elevilor, deziderat sau necesitate?

0
367

Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Dolj este în plin proces de consiliere şi evaluare şcolară, trimiţând şi instituţiilor de învăţământ preuniversitar din judeţ , după efectuarea unor studii, un necesar de clase şi de elevi, pentru anul şcolar viitor. În acest sens, s-au emis, unităţilor şcolare, chestionare care trebuie completate, cu tot ceea ce ţine de procesul educaţional al elevilor.

În urmă cu 25 de ani se înfiinţa, la Craiova, CJRAE, iar, de-a lungul timpului, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, activităţile au urmat pe bandă rulantă, în sprijinul elevilor. Principalele direcţii s-au axat pe consiliere şi de evaluare. „Consilierea şcolară are două mari componente: cea educaţională sau psihopedagogică şi irientarea în carieră. Cea de-a doua componentă vizează acordarea de servicii de informare, consiliere şi orientare, precum şi educaţie pentru carieră, în vederea luării unor decizii adecvate şi realiste, cu privire la viitorul şcolar şi profesional. CJRAE , conform atribuţiilor specifice, susţine demersul personalului didactic, diriginţii, educatorii şi învăţătorii făcând parte integrantă din proces. Ei trebuie să intervină, de timpuriu, în procesul educaţional, bineînţeles şi cu sprijinul familiior, al copiilor. Este foarte important ca elevii să înveţe să ia o decizie corectă şi realistă, în conformitate cu personalitatea acestora şi cu componentele sociale – şcoală, familie, etc. Demersul pentru alegerea şi continuarea carierei începe de timpuriu şi presupune unei concordanţe între trei elemente: ce se vrea individual, ce se poate şi ce solicită societatea. Noi, la CJRAE, am susţinut aceste programe, în cadrul orelor de consiliere, ţinute ,ori la sediul nostru, ori în cadrul unităţilor de învăţământ. Dar, mai multe vă poate spune doamna prof. Georgeta Bălan, consilier şcolar, încă de la începutul activităţii noastre  ”, a declarat prof. dr. Marinela Dumitrescu, director al CJRAE Dolj.

Marinela Dumitrescu

Identificarea opţiunilor , în concordanţă cu posibilităţile

Cea invocată de către directorul CJRAE Dolj a ţinut să precizeze: „Scopul unui acest studiu este cel al identificării opţiunilor elevilor din şcolile gimnaziale, pentru a urma învăţământul liceal sau profesional. Urmărim să descoperim , punându-le într-o concordanţă, cerinţele copiilor, trecând prin familie, cu posibilităţile reale ale acestora şi cu ceea ce cere piaţa. Am început din 1998 aceste studii şi , până în prezent, rezultatele sunt foarte bune. Au fost copii care, după consiliere, au fost îndreptaţi către ceea ce era adecvat personalităţii lor. Este, în fiecare an, organizat Târgul Ofertelor Educaţionale, unde instituţiile şcolare preuniversitare îşi prezintă ofertele.  ”

Mii de beneficiari

De-a lungul anilor, aceste şedinţe de consiliere au fost nenumărate , dar putem vorbi, cel puţin pentru anul şcolar 2014/2015, şi de rezultate. „La laboratorul nostru de informatică, au fost, în anul precedent, 728 de beneficiari. În unităţile şcolare au fost , pe consiliere individuală, 2.156 de beneficiari, cuprinşi în 3.350 de activităţi, iar, dacă vorbim de metoda colectivă, au fost 25.851 de elevi, care au făcut parte din 2.186 de acţiuni de acest fel. Pentru evaluare, CJRAE a iniţiat protocoale şi colaborare cu instituţiile şcolare. Pe baza acestor studii, se vor alcătui planurile de şcolarizare pentru 2015/2016, aceste fiind şi obiectivul – cererea pieţei să fie în strânsă legătură cu oferta. De fapt, se naşte o întrebare: Orientarea şcolară este un deziderat sau o necesitate? ”, a conchis Marinela Dumitrescu.