Peste 13.000 de imigranţi pe teritoriul Croaţiei

0
362

Capacităţile de primire a refugiaţilor în Croaţia sunt „saturate”, a declarat ieri ministrul croat de Interne, Ranko Ostojic, după intrarea pe teritoriul croat a 13.000 de imigranţi începând de miercuri dimineaţa. „Noi am înregistrat în prezent 13.000 de imigranţi pe teritoriul Croaţiei. Capacităţile noastre de primire sunt saturate”, a precizat ministrul. „Trebuie să subliniez că sarcina noastră este de a-i înregistra în virtutea regulilor europene. Aceşti oameni pot cere protecţia Croaţiei şi scopul nostru principal în acest moment este de a stabiliza primirea şi de a-i ajuta pe cei care au nevoie de ajutor”, a adăugat el. „Noi am închis posturile de frontieră întrucât ne confruntăm cu un număr mare de intrări”, a mai declarat Ranko Ostojic. Croaţia, ţară ce a devenit o nouă poartă de intrare în Europa occidentală după ce Ungaria a blocat accesul la graniţele sale, a închis joi şapte din cele opt puncte de trecere a frontierei cu Serbia după pătrunderea masivă a imigranţilor din Orientul Mijlociu aflaţi pe teritoriul ţării vecine. Traficul este interzis la punctele de trecere a frontierei Tovarnik, Ilok, Ilok 2, Principovac, Principovac 2, Batina şi Erdut. Doar punctul de trecere de la Bajakovo, precum şi autostrada Belgrad-Zagreb, au rămas deschise. Între timp, Ungaria a început, ieri dimineaţă, construcţia gardului de la graniţa cu Croaţia. În plus, a desfăşurat deja la frontieră sute de militari şi de agenţi de poliţie pentru a stăvili afluxul de migranţi, după cum a anunţat premierul Viktor Orban. Şeful guvernului de la Budapesta a declarat la postul public de radio Kossuth că gardul urmează să aibă o lungime de 41 de kilometri. „Trebuie să punem în aplicare aceleaşi măsuri precum cele de la graniţa sârbo-ungară”, a spus Orban, adăugând: „Ştim cine a organizat atacul împotriva statului ungar dinspre teritoriul sârb”. Pe de altă parte, ministrul de Externe ungar Peter Szijjarto şi omologul său sloven Karl Erjavec şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că autorităţile croate îi trimit pe migranţi în Ungaria şi Slovenia în loc să le ofere asistenţă. Cei doi şefi ai diplomaţiei au discutat la telefon despre situaţia din Croaţia şi au constatat că sistemul de asistenţă pentru imigranţi din această ţară a intrat în colaps într-o singură zi.