De astăzi, s-a terminat vacanţa şi începe şcoala. Aproximativ 100.000 de elevi şi preşcolari din Dolj vor merge în sălile de curs şi vor învăţa până în iunie anul viitor. Atât în Craiova, cât şi în judeţ la deschiderea noului an şcolar, alături de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj şi-au anunţat participarea mai mulţi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi judeţene, precum şi parlamentari de Dolj.
Conform datelor statistice oferite de către inspectorul şcolar general, prof. Elena Lavinia Craioveanu¸ „avem înregistrate 194 de unităţi şcolare cu personalitate juridică, având 389 de structuri, în care sunt cuprinşi 16.655 de elevi şi 93.477 de preşcolari, pe care îi aşteptăm, începând cu 14 septembrie, la cursuri. La acestea se adaugă şi 13 instituţii de învăţământ particular”. Până în prezent, sunt aproape finalizate lucrările de igienizare, reabilitare sau modernizare ale localurilor şcolilor şi grădiniţelor, cele mai multe au obţinut autorizaţii de funcţionare, iar, acolo unde mai sunt deficienţe, acestea vor fi remediate foarte repede, cel puţin aşa sună promisiunile.
Personalităţile politice vor fi prezente
La deschiderea anului şcolar 2015/2016, şi-au anunţat participarea , pe lângă şefii şi inspectorii ISJ Dolj, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi judeţene, precum şi reprezentanţi ai mediului politic românesc. Astfel, la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” şi-au anunţat participarea Lia Olguţa Vasilescu¸primarul Craiovei, Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, prof. Elena Lavinia Craioveanu şi prof. Nicuşor Cotescu , inspector general, respectiv inspector general adjunct al ISJ Dolj. De asemenea, la Colegiul Naţional „Carol I” şi Colegiul Naţional „Elena Cuza” este aşteptat senatorul Mihai Fifor, şeful grupului PSD din Camera Superioară a Parlamentului României. Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, va fi prezent la Şcoala Gimnazială din comuna Podari. Celălalt inspector general adjunct al ISJ Dolj, prof. Janina Vaşcu, va participa la Şcoala „Sf. Dumitru”, Şc. „Mihai Eminescu” şi, de la ora 14:00, la Liceul francez „Voltaire”.
Cataloage electronice pentru elevi
Pentru noul an şcolar sunt pregătite şi câteva surprize, toate, se speră, benefice. „Vrem să diminuăm, cât se poate de mult, absenteismul şcolar, astfeş că ne dorim omplementarea, pe scară largă, a cataloagelor electronice. La şedinţa cu directorii unităţilor şcolare, le-am recomandat acestora să propună, inclusiv părinţilor, acest proiect. Costurile nu sânt mari – undeva între 0,5 lei şi un leu/elev/lună. Programul datează din 2012 şi, până acum, a dat rezultate. Părinţii pot primi, pe SMS sau e-mail situaţia absenţelor elevilor, dar vrem să-l estindem şi să poată fi observată, în timp real, şi cea şcolară, cu referinţă stroctă la notele obţinute de către copil. Până acum, sunt patru unităţi şcolare care au implementat sistemul – Colegiul Naţional „Caro I” şi Şcolile Gimnaziale „Gheorghe Ţiţeica”, „Nicolae Bălcescu” şi „Mircea Eliade”, toate din Craiova. Din ceea ce ştiu, la „Carol I” s-a constatat o descreştere a absenteismului, de la 12 la 5%. Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice susţine proiectul şi a adresat îndemnuri către directorii instituţiilor de învăţământ preuniversitar să accese fonduri pentru penerea lui în practică ”, a precizat prof. Nicuşor Cotescu.
Bun venit „Voltaire”!
Astăzi, cum aminteam, va fi o deschidere oficială şi la Liceul francez „Voltaire”, cea mai nouă unitate de învăţământ preuniversitar, care îşi va desfăşura activitatea sub patronajul Universităţii din Craiova, în sediul Facultăţii de Drept. La manifestarea de astăzi, care va începe la ora 14:00, în „Aula Magna” a instituţiei de învăţământ superior, vor participa, pe lângă reprezentanţii instituţiei şi ai autorităţilor, Cristophe Gigaudaut, directorul Institutului Francez din România, Georgiana Rusu şi Liliana Lupşor, din partea Agenţiei Internaţionale a Francofoniei, Guillaume Dujardin – reprezentant al Institutului Francez de la Timişoara , Claire Gobaille, lector de limba franceză la Universitatea din Craiova.
Un program pentru un an
Anul şcolar care va începe are o structură definitivată, deocamdată, deoarece unele date au fost modificate cu câteva zile înaintea începerii anului şcolar. Astfel, vor fi 36 de săptămâni de cursuri, structurate pe două semestre. Primul se va încheua pe 5 februarie, în cadrul lui fiind prevăzută o vacanţă, pentru preşcolari şi cei din ciclul primar, în perioada 31 octombrie – 8 noiembrie, iar, pentru toţii elevii, vacanţa de iarnă va fi între 19 decembrie 2015 – 10 ianuarie 2016, cu o săptămână mai mult decât ce se stabilise iniţial. Pe 6 februarie 2016 va începe pauza intersemestrială, care se va încheia pe 14 februarie. În cel de-al II-lea semestru, care va demara pe 15 februarie şi se va termina pe 24 iunie, copiii vor avea o vacanţă de primăvară între 23 aprilie – 3 mai, iar între 4-8 aprilie va avea loc săptămâna de activităţi extracurriculare „Şcoala altfel: să ştii mai multe, să fii mai bun!”. Cursanţii clasei a XII-a vor încheia orele pe 3 iunie, iar cei de a VIII-a pe 17 iunie, ambelele categorii pregătindu-se pentru susţinerea examenelor – Bacalaureat, respectiv Evaluarea Naţională. Pentru învăţământul special – cls. X-XI – ciclul inferior al liceului, filiera tehnologică, durata de învăţământ este de 37 de săptămâni, iar stagiile de pregătire practică pentru cre au optat sunt de 720 de ore, care se desfăşoară în perioada propusă de către unităţile de învăţământ şi aprobată de ISJ Dolj.