Luni, 07 septembrie a.c., în jurul orei 19.00, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj – structura Bechet, aflaţi pe timpul executării unei misiuni specifice, au fost sesizaţi de către proprietarul unei culturi de lucernă cu privire la faptul că pe terenul său se află un bărbat care sustrage lucernă. Jandarmii s-au deplasat la locul indicat unde l-au depistat pe numitul S. O., de 50 ani, din Bechet, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat că acesta reuşise să taie şi să încarce într-o căruţă cantitatea de 85 kg lucernă, prejudiciul ridicându-se la aproximativ 500 lei. Jandarmii au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt şi au fost înaintate organelor competente pentru continuarea cercetărilor.