Arderea miriştilor, sancţionată cu diminuarea subvenţiilor

0
337

Agricultorii sunt sfătuiţi să renunţe la o astfel de practică veche de pregătire a terenurilor agricole. Deteriorarea habitatului de păsări şi animale, distrugerea solului şi a microorganismelor care oferă fertilitate pământului sunt câteva din consecinţele acestei metode. Numărul mare de incendierii din anii precedenţi a ajuns în atenţia autorităţilor centrale din agricultură. Nerespectarea acestor norme de protecţie ecologică este  încadrată la fapte de gravitate mare şi vor fi aplicate sancţiuni financiare.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează fermierii cu privire la obligaţia de a respecta normele de ecocondiţionalitate (GAEC 6.2), conform cărora este interzisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente. „Precizăm că este interzisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente, obiectivul acestei condiţii fiind menţinerea materiei organice în sol prin aplicarea  măsurilor de gestionare minimă a miriştilor şi resturilor vegetale, precum şi menţinerea unui nivel minim de întreţinere a solului prin protejarea pajiştilor permanente”, se precizează în comunicatul A.P.I.A.

Agricultorii care utilizează teren arabil (inclusiv pajişti temporare) nu trebuie să ardă miriştile şi/sau resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor (paie de cereale păioase, vreji de plante proteice sau de cartof, coceni de porumb, tulpini de floarea-soarelui, rapiţă ş.a.), inclusiv miriştile sau iarba rămasă după cosirea pajiştilor temporare, precum şi vegetaţia pajiştilor permanente. Fermierii care utilizează pajişti permanente nu trebuie să ardă vegetaţia, inclusiv iarba rămasă după cositul pajiştilor.

Sancţiuni, indiferent de suprafaţa arsă

Celor care nu respectă condiţia GAEC 6.2 li se vor aplica reduceri ale cuantumului total al schemelor de plăţi directe şi ale ajutoarelor naţionale tranzitorii, conform modului de aplicare a sancţiunilor pentru nerespectarea normelor de ecocondiţionalitate, indiferent de suprafaţa arsă. „Precizăm că APIA a încheiat Protocolul de colaborare nr. 148/3655/77288 din 06.06.2014, cu Garda Naţională de Mediu (GNM) şi cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), privind acţiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiţii agricole şi de mediu referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil şi la arderea pajiştilor permanente”, se mai arată în comunicatul A.P.I.A.  Se urmăreşte,  prin acţiuni comune, reducerea cazurilor de ardere a miriştilor şi a vegetaţiei, prin sancţionarea celor care încalcă aceste dispoziţii, de către toate cele trei instituţii semnatare ale protocolului.

Ca urmare a numărului mare de incendieri din anii precedenţi, ca măsură de prevenire şi combatere a fenomenului, APIA a luat decizia ca nerespectarea normelor de ecocondiţionalitate să fie încadrată la gravitate mare şi să-i fie atribuită sancţiunea maximă în acest sens, prevăzută de Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune.