La Negoi, „clanul Zavelea” a pus stăpânire pe comună, dar mai ales pe terenurile agricole ale oamenilor. Unele cumpărate, altele arendate. Primăriţa comunei, Lidia Adriana Zavelea, şi-a sporit în numai trei ani averea, văzând cu ochii, ridicând în mijlocul localităţii un siloz cu rampă, până aproape de mijlocul drumului. Dacă localnicilor le merge „prost”, primăriţei, în schimb, îi merge bine. Prosperă şi, dacă a scăpat până acum de starea de incompatibilitate în care s-a aflat în mandatul anterior, de consilier local, ştie şi cum se câştigă alegerile. Dar până atunci mai sunt câteva luni. Până una alta, joi seara, la barul lui Marius Oprişan, din localitate, s-a întâmplat un eveniment mai aparte, care a făcut ocolul comunei. Ion Nacu, zis „Rugu”, din comună, după o zi de muncă, a mers la barul pomenit, unde s-ar fi îmbătat. Cum-necum a intrat în conflict cu Marius Zavelea, cumnatul primăriţei Lidia Adriana Zavelea, care l-ar fi îmbrăcat în pumni, după anumite surse. După alte surse, Marius Zavelea ar fi tras cu un pistol cu bile, din teribilism, rănindu-l pe recalcitrant, care a ajuns la spitalul din Băileşti. Întâmplarea de joi seara, de la Negoi, devine confuză prin faptul că, pe postul de barman, la cârciuma lui Marius Oprişan, se afla Daniel Traian, minor, fiul şefului de post, Nicolae Traian, aflat în vacanţă, şi ispitit să câştige un ban.
Prin trudă. Marius Zavelea, cumnatul primăriţei din Negoi, nu este vreo uşă de biserică în comună şi anul trecut, se spune, ar fi ieşit în câmp cu fratele său, Adrian Zavelea, cu arma de vânătoare asupra sa, molestând un consătean, care îşi găsise de lucru pe terenurile lor. Evenimentul de joi seara, de la Negoi, figurează la IPJ Dolj, ca luat în evidenţă. Interpretarea lui nu este exclus să difere de relatarea de faţă. Primăriţa comunei, Lidia Adriana Zavelea, este obligată să-şi apere moralmente cumnatul, deloc în banca lui. Şeful postului de poliţie, Nicolae Traian, nu poate acoperi fapta, complicată prin faptul că fiul său, Daniel Traian, se afla la bar, pe pagina de Facebook a fiicei primăriţei, apărând între prietenii acesteia. Ceea ce nu este nimic nefiresc. Chiar dacă nu este un cap de lume, ceea ce s-a petrecut la barul lui Marius Oprişan din Negoi, un lucru este sugerat: noi vătafi ai comunei fac parte din „clanul Zavelea”. Nu au ajuns de capul lor în postura aceasta, ci în urma votului … democratic, adică pe făină şi ce s-a mai găsit, cum spun cei din opoziţie. (M.ALEXANDRU)
1: Pe baietii care au lucrat la terasă se numesc Daniel Nicolae si Bogdan Nicolae , nu Traian .
2: “Cârciuma ” lui Marius Oprisan este locul unde politistii vin sa “cerească “cafele când au actiune si sa bea whisky în timpul serviciului .
3 : cetăteanul ” nevinovat ” era deja sub influența alcoolului , iar barmanul nu a vrut să-l mai servească si a început să facă scandal .
4 : Incidentul de ACUM 2 ANI nu a fost cu un consatean , ci cu 15 consateni care erau la furat de porumb a 3-4 a oară .
5: “Domnul” Sorin Voinea este cam prost informat in privinta silozului chiar dacă este în fata lui , cladirea nu este în mijlocul drumului , este cât curtea sa.
6: Poza de pe facebook-ul fetei primaritei , este de pe facebook-ul lui Bogdan Nicolae si nu este din seara incidentului , este postata cu câteva săptămâni înainte .
P.S. : Domnule Mârtan , nu mai opriti iluminatul public la ora 22-23 pentru a plati consatenii sa va voteze , nu asa se castiga alegerile , acest articol contine foarte multe neadevăruri , nu ma miră faptul ca Domnul Sorin este de partea lor fiind nas a catorva familii de romi e normal a Fie de partea lor
Comments are closed.