Câmp cât vezi cu ochii întins sub arșița lui Cuptor, pe care vegetația dă semne bune de toropeală. Iar vara nu se lasă dusă prea curând… Din labirintul de piatră înalt de doar câteva palme, ițit între buruieni și maluri de pământ, câteva figuri arse de soare se opintesc la cazma sau încarcă pământul în roabe. Sunt localnici, ajutoare de nădejde ale arheologului Dorel Bondoc, mulți știind deja rostul locului, în care sapă de câțiva ani. Castrul roman de la Răcarii de Jos, unde ne aflăm, se arată greu: e nevoie de ani, multă muncă și bani pentru a-și spune pe de-a-ntregul povestea. Fragmente de istorie, transpuse în cărămizile și țiglele ștampilate cu însemnele unității Numerus Maurorum ori în obiecte cărora cel mai bine le știu însemnătatea cercetătorii Muzeului Olteniei, sunt puse cap la cap în fiecare an. După campania arheologică 2015, ele au conturat și mai bine importanța acestui sit, al doilea ca mărime din Oltenia, după cel de la Slăveni, din județul Olt.
Omul șantierelor
„Bună ziua și bine ați venit în castrul roman de la Răcari!”, ne întâmpină arheologul Dorel Bondoc, căruia i se citesc pe chip atâția și atâția ani pe care i-a petrecut pe șantierele arheologice. Îl trădează pielea arămiu-prăfuită, ca și obișnuința de a purta bocanci pe caniculă! Condițiile de lucru din situri nu sunt deloc prietenoase cu cei nepregătiți și neechipați corespunzător… „Este vorba despre unul dintre cele mai importante obiective arheologice din județul Dolj, în special, și din Oltenia, în general, unde este al doilea, ca dimensiuni, după cel de la Slăveni”, ne spune acesta, din capul locului. Adică din punctul central al castrului, de unde „se dirija întreaga distribuție spațială a construcțiilor interioare”.
Clădirea comandamentului, în centrul cercetărilor
Arată în spate spre fundațiile clădirii comandamentului, asupra cărora s-au axat cercetările arheologice din acest an. Un obiectiv de mari dimensiuni, subliniază: „Vorbim de o clădire dintre cele mai monumentale din întreaga Dacie, măsurând 37 de metri lungime și 34 de metri lățime, deci cam cât Primăria Craiovei din ziua de astăzi”. Ruinele au avut de suferit de-a lungul timpului, încercându-se acum evidențierea lor. Săpăturile au dat la iveală ziduri exterioare cu o grosime de 0,80m, iar în interiorul clădirii comandamentului – mai multe spaţii şi compartimentări, cu utilităţi diverse. Despre fiecare Dorel Bondoc ar putea vorbi încontinuu, cu o pasiune căreia i se datorează mare parte din patrimoniul arheologic al ultimilor ani descoperit în acest colț al țării.
„Comandamentul avea o intrare generoasă, flancată de mai multe camere mai mici, numite armamentaria și destinate depozitării armelor şi echipamentului militar. Dincolo de curtea interioară (atrium) se găsea o sală mare (basilica) a cărei utilitate era de a găzdui şedinţe, ceremonii sau procese. În încăperile din spate se păstrau însemnele respectivei unități militare și tezaurul monetar, din care erau plătite soldele soldaților. Este vorba despre deja celebrul Numerus Maurorum, o trupă auxiliară de cavalerie maură, adusă aici din nordul Africii. La nord de această clădire se găsesc ruinele unui grânar, numit în epocă horreum, unde, de asemenea, ne-am concentrat săpăturile în această campanie”, explică arheologul, al cărui debit de informații e copleșitor. Impresionantă e și reconstituirea clădirii din vremurile ei de glorie, pe care Dorel Bondoc a așezat-o pe o coală de hârtie. Foarte probabil, mai spune acesta, clădirea mai prezenta un etaj, afirmaţie bazată pe grosimea neobişnuită a fundaţiilor şi zidurilor sale.
Campanie cu important inventar de vestigii descoperite
Garnizoană, așadar, a unei unităţi auxiliare de cavalerie maură, castrul a măsurat, în epoca dezvoltării sale maxime, 170 x 145 m între zidurile de apărare şi aproximativ 250 x 180 m între şanţurile de apărare. Săpături pe acest şantier au fost realizate în anii din urmă împreună cu specialişti ai Muzeului Naţional de Istorie a României din Bucureşti, însă din 2011 situl a trecut în proprietatea Primăriei Brădeşti şi în exploatarea exclusivă a Muzeului Olteniei. Campania din 2015 a debutat pe 8 iunie și a scos la iveală, până acum, „un mare număr de țigle și cărămizi ștampilate cu abrevierea numelui acestei unități militare, Numerus Maurorum”, precizează Dorel Bondoc.
Mărturie stau, alături, câteva fragmente ciobite, lângă care își găsesc locul piese de echipament militar, un fragment dintr-o statuie de bronz de mari dimensiuni a unui împărat roman, probabil Caracalla, monede din bronz și argint, mai multe zguri siderurgice din fier și câteva oase, precum și un important lot de ceramică de uz casnic sau de import. Reconstituită a fost o parte din acoperișul comandamentului, unul impozant, realizat din ţigle şi olane dispuse pe o structură de lemn, fixată cu cuie și piroane din fier.
Urmează săpături la Cioroiu Nou, Desa și Bâzdâna
Doar câteva zile vor mai zăbovi pe șantierul de la Răcarii de Jos, din comuna doljeană Brădești, sub soarele arzător al lui Cuptor, arheologul Dorel Bondoc și cele 13 ajutoare de nădejde ale sale din rândul localnicilor. Alte săpături vor începe, de luna viitoare, la Cioroiu Nou (comuna Cioroiași), pentru a da la iveală noi probe în dosarul identificării așezării și fortificației romane de aici. Alte două șantiere se vor redeschide la Desa și la Bâzdâna (comuna Calopăr). Ca și precedentele, campania arheologică 2015 a Muzeului Olteniei este susținută financiar de Consiliul Județean Dolj, numai pentru săpăturile de la Răcarii de Jos fiind alocate 30.000 lei.
***
Florin Ridiche, managerul Muzeului Olteniei: „Cercetarea arheologică din ultimii ani a fost dublată la Răcarii de Jos și de o conservare primară a ruinelor castrului, făcută de așa manieră încât în prezent acest obiectiv arheologic se poate vizita. Suntem în vecinătatea Drumului European 70, a căii ferate Craiova-Filiași, aflată la foarte mică distanță, un motiv în plus ca orice doritor să poate veni să vadă acest sit. De altfel, sperăm ca în scurt timp să îl transformăm într-un obiectiv turistic. Amplasamentul îl recomandă pe deplin”.
Ion Răcăreanu, primarul comunei Brădești: „Se vede, de vreo cinci ani, de când Muzeul Olteniei a preluat acest sit, că există interes pentru el și implicare în săpăturile arheologice. Banii mai mereu sunt insuficienți, dar eu cred că în următorii ani, cu pași mărunți, dar siguri, situl de aici va deveni, ca obiectiv, un important punct turistic. Cu atât mai mult cu cât el va fi dezvoltat printr-un program european, cum se are în vedere”.
