Dolj: Peste 140 de amenzi aplicate de polițiștii de la Rutieră

0
338

Polițiștii rutieri doljeni au continuat și ieri seria acțiunilor pentru prevenirea accidentelor de circulație în județ. În atenția oamenilor legii s-au aflat de această dată conducătorii auto care încalcă regimul legal de viteză, având în vedere că viteza excesivă sau neadaptată reprezintă principala cauză generatoare de accidente. Polițiștii au urmărit și verificarea autovehiculelor înmatriculate în alte state. În cadrul acțiunii, polițiștii rutieri au constatat 3 fapte de natură penală și alte 143 de abateri de natură contravențională pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 15 000 lei. Totodată, polițiștii au reținut 2 permise de conducere șoferilor doljeni și au retras 4 certificate de înmatriculare, după cum anunță IPJ Dolj.