Recital Chopin susținut de pianistul Dan Atanasiu

0
623

Mâine-seară, 31 mai, de la ora 19.00, melomanii craioveni prezenţi în sala de concerte a Filarmonicii „Oltenia” vor audia, în interpretarea pianistului Dan Atanasiu, mai multe lucrări din creaţia a doi celebri compozitori: Frederic Chopin – Trei mazurci, op. 50; Două poloneze  op. 26 nr. 1 și 2; Două poloneze op. 40 nr. 1 și 2, și Isaac Albeniz – Suita spaniolă, op. 47, nr. 1. Biletele s-au pus în vânzare la Agenția Filarmonicii, la prețul de 10 lei, cu reducere la jumătate pentru elevi, studenți și pensionari.

Dan Atanasiu s-a născut în Timişoara, a început studiul pianului la vârsta de 5 ani, iar la 10 ani a debutat ca solist cu Orchestra Simfonică din Galaţi. Imediat după absolvirea Conservatorului „Ciprian  Porumbescu” din Bucureşti a devenit solist concertist la Filarmonica „George Enescu” din capitală, poziţie pe care a ocupat-o până la plecarea lui în Canada, în anul 1993. Este deţinătorul a numeroase premii la importante competiţii internaţionale: „Marguerite Long” (Paris), „Frederic Chopin” (Varşovia), „Paloma O’Shea” (Santander, Spania), „Dino Ciani” (Milano), Montreal (Canada) şi Bordeaux (Franţa).

A desfăşurat o bogată carieră artistică, susţinând concerte şi recitaluri aproape în toate ţările din Europa, în America de Nord, China şi Maroc. Ca solist, a cântat cu numeroase orchestre simfonice din lume, precum Orchestrele Simfonice Radio din Berlin şi Madrid, Orchestra Teatrului „Scala” din Milano, Orchestra Simfonică din Montreal, Orchestra Academiei de Muzică „Franz Liszt” din Budapesta etc. De asemenea, a colaborat cu reputaţi dirijori: Serge Baudo, Herbert Kegel, Paul Deker, Alain Paris, Ordon Alonso, Stanislav Macura etc. Datorită nivelului artistic impresionant al apariţiilor sale, a fost invitat la festivaluri importante, precum Salzburg, Berlin, „Frederic Chopin” – Varşovia şi Marrianske Lazne (Cehia), „George Enescu” – Bucureşti, Bordeaux, Menorca şi Santander (Spania).

La scurt timp după stabilirea în Canada, Dan Atanasiu a fost diagnosticat cu „distonie focală”, care i-a afectat mâna dreaptă, făcându-i imposibil să cânte o mare parte din repertoriul pianistic. Această tulburare de mişcare întâlnită în special la pianişti şi violonişti l-a determinat să-şi restrângă activitatea concertistică şi să se dedice mai mult carierei pedagogice.

***

Manifestări muzicale susținute de Filarmonica „Oltenia” în cadrul Zilelor Craiovei – ediția a XIX-a, 1-7 iulie 2015

  • Luni, 1 iunie, ora 19.00, Sala „Filip Lazăr”: „Concerte memorabile” – înregistrări live (DVD) din concertele Filarmonicii „Oltenia”.
  • Marți, 2 iunie, ora 19.00, sala de concerte: „Tineri muzicieni pe podiumul de concert al Filarmonicii”. Își dau concursul elevi ai Liceului de Arte „Marin Sorescu”.
  • Miercuri, 3 iunie, ora 19.00, Muzeul de Artă: Recital vocal – arii și duete din opere. Își dau concursul soliști din cadrul Coralei Academice a Filarmonicii „Oltenia”: Anca Iosub, Elena Ștefi, Bogdan Olaru, Victor Dimieru. La pian: Corina Stănescu.
  • Joi, 4 iunie, ora 19.00, Sala „Filip Lazăr”: „Muzicienii se prezintă” – întâlnire colocvială cu dirijorul Tiberiu Oprea, soprana Mediana Vlad și baritonul Stefan Popov.
  • Vineri, 5 iunie, ora 17.30, Sala „Filip Lazăr”: „În actualitate: Muzica secolului 20” – prelegere-audiție. Invitat: compozitorul și pianistul Andrei Tănăsescu. Ora 19.00, sala de concerte: „Pagini celebre din operete” – Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia”, dirijor Tiberiu Oprea. Soliști: soprana Mediana Vlad și baritonul Stefan Popov.
  • Sâmbătă, 6 iunie, orele 10.30, 11.30, 12.30, Sala „Filip Lazăr”: Ateliere muzicale – „Să cunoaștem instrumentele de percuție, cu coarde, de suflat”.
  • Duminică, 7 iunie, orele 10.30, 12.00, sala de concerte: Concursuri muzicale – „Filarmonica în cheia FAmilia”. Participă familii de iubitori ai muzicii clasice.