Începe distribuirea vaccinului hexavalent

0
394

Cea  de-a doua tranșă de vaccin hexavalent, însemnând 140.000 de doze, a fost transmisă către toate direcțiile de sănătate din ţară, urmând să fie distribuită medicilor de familie. Dozele de vaccin vor fi utilizate pentru imunizarea copiilor de 2, 4 și 11 luni, conform noului Calendar obligatoriu de vaccinare valabil de la data de 1 aprilie a.c.

Direcțiile de sănătate publică trebuie să anunțe medicii de familie că pot ridica vaccinul pentru derularea programului de imunizare în condiții optime. Până în prezent au fost distribuite la nivel naţional peste 190.000 de doze de vaccin din cele 571.500 achiziționate de Ministerul Sănătății pentru acest an. De altfel, încă din 1 aprilie direcţiilor de sănătate publică au primit informaţii în legătură cu modalitatea de conservare şi de administrare a vaccinului hexavalent. Acesta este un vaccin complex care imunizează copiii împotriva a şase boli: difterie, tetanos, tuse convulsivă, hepatita B, poliomielită şi Haemophilus influenzae.

Vaccinarea copiilor revine medicilor de familie

În anul 2014, în judeţul Dolj, în cadrul Programului Naţional de Imunizare s-au realizat 12 campanii lunare de vaccinare, la nivelul cabinetelor medicilor de familie şi în cele 7 maternităţi din judeţ, iar în luna noiembrie s-a organizat campania de vaccinare şcolara antipoliomielitică, la clasa pregătitoare şi clasa a doua. În total, pe parcursul anului trecut au fost administrate 67.206 doze de vaccin, din care 20.522 de vaccin antigripal, 9.634 – VPI, 6.655-ROR, 9.135 – DTPa-VPI-Hib, 10.933 – DTPa-VPI-Hib-HB, 6.107 – BCG, 4.220 – Hep B pediatric.

Începând cu luna aprilie, odată cu intrarea în vigoare a noului contract-cadru şi a pachetelor de servicii, este valabilă o nouă serie de reglementări privind vaccinarea. Printre noutăţi se numără şi vaccinarea copiilor care revine exclusiv în sarcina medicilor de familie şi, totodată, acordarea de către aceştia a unui număr mai mare de consultaţii la domiciliul bolnavilor.

Acoperirea vaccinală,sub nivelul recomandat de OMS

Acoperirea vaccinală în România se păstrează sub nivelul recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), de 95 la sută, pentru boli precum difterie, tetanos, rujeolă, rubeolă, oreion şi hepatită B, în principal din cauza refuzului vaccinării.

Conform datelor Centrului Naţional de Supravegherea şi Controlul Bolilor Transmisibile din 2014, rata medie de acoperire vaccinală este de 69,4 la sută pentru vaccinul DTP4 (patru doze de vaccin împotriva difteriei, tetanosului şi pertusis), pentru vaccinul contra rubeolei, rujeolei şi oreionului este de 75,4 la sută, iar pentru hepatita B este de 91,3 la sută. Aceleaşi date arată că 30,3 la sută din aceşti copii au fost depistaţi, în 2014, ca fiind incomplet vaccinaţi în raport cu vârsta, în creştere faţă de anul precedent, când procentul era de 26 la sută.

Limita de siguranţă pentru menţinerea imunităţii de comunitate, cea care îi protejează atât pe copiii nevaccinaţi (sub 1 an), cât şi pe cei mai mari şi nevaccinaţi, este de cel puţin 80% din populaţie vaccinată. Reducerea vaccinării împotriva rujeolei, rubeolei şi oreionului a dus, în ultimii ani, la două epidemii de rujeolă şi una de rubeolă, România pierzându-şi statutul de ţară care avea tentativa de eliminare a rujeolei de pe teritoriul ei.

Vaccinarea reprezintă metoda cea mai eficientă de combatere şi eliminare a numeroase boli transmisibile. Cu toate acestea, specialiştii consideră că acoperirea vaccinală în România este în scădere. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă efectuarea obligatorie a şapte vaccinuri, pentru difterie, pertusis, tetanos, rujeolă, rubeolă, oreion şi poliomielită , atrăgând atenţia că scăderea imunizării creşte riscul apariţiei de epidemii. La aceste vaccinuri, s-ar putea adăuga cele pentru meningococ, pneumnococ, Haemophilus influenzae, Human Papilloma Virus (HPV), hepatită B şi tuberculoză, în funcţie de posibilităţile ţării respective şi de realităţile din teren.