Noul „Ion Oblemenco” e certitudine

0
396

A fost semnat contractul pentru construcţia modernei arene din Bănie, care ar putea fi gata până la finalul anului viitor

Invazie de VIP-uri sâmbătă la prânz pe „Ion Oblemenco”, atât din politică, din mediul de afaceri, dar şi din fotbal. Motivul nu a fost disputarea unui joc oficial, fiindcă legendara arenă din Bănie este în curs de dispariţie, ci întâlnirea de înalt nivel a avut ca scop parafarea contractului pentru renaşterea „Centralului” sub o altă formă, ultramodernă. Premierul Victor Ponta, ministrul dezvoltării regionale Liviu Dragnea, conducerea Companiei Naționale de Investiţii, primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, alături de celelalte oficialităţi locale, reprezentanții consorțiului care a câștigat licitația, conducerea Federaţiei Române de Fotbal, în frunte cu Răzvan Burleanu şi Gheorghe Chivorchian şi reprezentanţi ai Craiovei Maxima s-au reunit chiar la centrul terenului de joc, cu prilejul semnării contractului pentru construcţia noii arene „Ion Oblemenco”. Cei care s-au implicat pentru realizarea acestui proiect au primit bucăţi ambalate din gazonul arenei şi cărţi despre Universitatea Craiova.

“Ultima promisiune electorală pe care am făcut-o începe să prindă viață, este o investiție foarte așteptată în Craiova. Este o zi foarte, foarte mare în istoria Craiovei. Numai cine nu știe ce a însemnat Craiova în fotbalul românesc poate să mai spună că nu merităm un stadion aici la Craiova sau că nu este nevoie de el. O să mă deplasez zilnic la stadion ca să văd în ce condiții se construiește și cât de repede”, a spus Lia Olguța Vasilescu.

„Se semnează astăzi două contracte istorice. În Craiova şi Târgu Jiu sunt doi primari mult mai exigenți decât cei cu care lucrat până acum, asta înseamnă că se vor termina lucrările la timp. În 2012, am venit în Craiovița şi, când am spus că o susțin pe Olguța să refacă stadionul și echipa,  a fost un entuziasm general. Dacă era un oraș care merita cu adevărat să aibă un stadion, cu siguranță e Craiova și spun asta cu gândul la ce a însemnat Craiova pentru fotbal și pentru sport”, a spus premierul Victor Ponta.

“Despre acest stadion s-a vorbit foarte mult. Atunci când Olguța a vorbit cu mine, cu premierul despre el, sunt absolut convins că foarte puțini credeau că se va întâmpla. S-a născut greu, cu tot felul de piedici, dar până la urmă, Craiova are ce merită” a precizat Liviu Dragnea.

Stadionul costă aproximativ 55 de milioane de euro, va avea o capacitate de 30. 854 de locuri, 624 de locuri pentru presă şi 222 de locuri pentru persoanele cu dizabilităţi. Terenul de joc este prevăzut cu gazon natural, care va fi încălzit pe timp de iarnă, sistem de drenaj subteran, sistem automat de irigare, sistem de fotosinteză artificială, mobilier sportiv demontabil specific pentru meciuri de fotbal şi rugby, 4 tuneluri de acces pe teren de 6 metri lăţime, câte unu pe fiecare corp al stadionului. De asemenea, stadionul va fi dotat cu sistem de nocturnă perimetral. Acoperişul asigură protejarea spectatorilor în caz de precipitaţii. Ca amenajări exterioare, proiectul prevede platforme de acces pietonal şi zone verzi, căi de acces auto distincte pentru diferitele categorii de utilizatori, 1200 de locuri de parcare în interiorul complexului şi 2.000 de locuri pe o rază de 2 km.