Viktor Orban reia retorica introducerii pedepsei cu moartea

0
354

Premierul Ungariei, Viktor Orban, consideră că decizia privind pedeapsa cu moartea trebuie să aparţină fiecărui stat din Uniunea Europeană. “Vrem să sondăm opinia publică în Europa pentru a afla dacă reintroducerea pedepsei cu moartea ar trebui să redevină una dintre competenţele legale ale statelor member”, a declarat Orban pentru Kossuth Radio. Dacă acest lucru se întâmplă, “putem decide dacă o vom reintroduce sau nu”, a adăugat el. “Eu sunt de partea vieţii”, a declarat premierul, întrebat dacă el este în favoarea pedepsei capitale. El a precizat că trebuie văzut ce măsuri pot fi luate pentru a proteja cetăţenii care respectă legea şi a apreciat că subiectul trebuie menţinut pe agendă. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a condamnat la sfârşitul lui aprilie declaraţiile premierului Ungariei, Viktor Orban, privind posibilitatea reintroducerii pedepsei cu moartea, cerându-i să revină asupra afirmaţiilor.