Craiovenii, neîmpăcaţi cu remiza

0
345

Universitatea s-a jucat cu ocaziile la Chiajna şi a ajuns la trei meciuri consecutive fără victorie

 

Sorin Cârţu a fost furios la final şi i-a reproşat arbitrului Adrian Cojocaru că nu a fluierat fault la golul din care a egalat Chiajna. „Sorinaccio” a făcut un bilanţ pe scurt al deciziilor luate împotriva alb-albaştrilor în acest retur, consierând că echipa a fost prejudiciată de mai multe puncte: „Este un rezultat nemeritat, mincinos, am pierdut două puncte astăzi. A fost fault în atac clar la golul egalizator, iar la primul gol nu se impunea lovitură liberă și nici galben.  Ierarhiile sunt influențate. Ni s-a tăiat din elan în ultimele minute, toți jucătorii erau iritați de deciziile luate. Astăzi, am fost privați de puncte. Plus cele două puncte cu Astra, când am avut penalty, după un henț mai clar decât cel la Frăsinescu. Plus, câteva ofsaiduri la limită, tot timpul dictate în defavoarea noastră, cu Mediașul. Fac apel la LPF să ia decizii drastice, nu poți spune că nu ai văzut un asemenea fault în atac. Să ne lase să jucăm, echipa merita mai mult“.

Şi Emil Săndoi a incriminat faza din care Chiajna a egalat, adăugând că obiectivul Craiovei rămâne ocuparea locului 3, chiar dacă echipa nu a mai câştigat de 3 etape. „Până la urmă este un punct acumulat. Am avut trei situații clare prin Ivan, la una dintre ele mingea a lovit bara. Dacă am fi înscris meciul s-ar fi închis. La golul egalizator a fost fault clar la Frăsinescu și de la 2-1 în favoarea noastră s-a întors partida. Oricum, băieții merită felicitați pentru efortul depus, pentru cum s-au dăruit astăzi. Chiar dacă avem jocuri dificile, cu echipe care se bat la retrogradare și vor lupta pentru fiecare punct, obiectivul nostru rămâne acela de a încheia pe podium“.

Thaer Bawab a ajuns la cota 7 după reuşita de la Chiajna, dar a declarat că nu poate savura golul din cauza scorului final, considerat de iordanian, ca şi de staff-ul Craiovei, nedrept după ocazii şi faza egalăriii. „Sunt supărat, cred că meritam să câștigăm. La 2-1 am avut mai multe oportunități de a marca. Puteam să facem lejer 3-1 sau 4-1 și se încheia jocul. Am avut control total, păcat că nu am fructificat șansele avute. Iar la golul lor egalizator, Pena l-a ținut clar pe Frăsinescu. Golul mi-a ieșit, dar nu pot fi bucuros, pentru că am fost egalați. Aș fi vrut să marchez pentru trei puncte. S-a încheiat la egalitate, dar mergem mai departe. Vrem să fim pe podium“ a spus Thaer Bawab.