Un cutremur EXTREM de puternic s-a produs în Nepal

0
398

Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,5 s-a înregistrat sâmbătă în apropiere de Kathmandu, capitala Nepalului, provocând pagube importante, au declarat oficiali locali, citaţi de Associated Press în pagina electronică şi preluaţi de MEDIAFAX.

Ministrul Informaţiilor din Nepal, Minendra Rijal, a afirmat că epicentrul cutremurului a fost localizat la 80 de kilometri nord-vest de Kathmandu. Potrivit Institutului american de Geofizică (USGS), seismul s-a produs la o adâncime de 11 kilometri.

Ministrul a declarat pentru postul NDTV că există informaţii privind pagube în capitală şi în împrejurimi, dar deocamdată nu se ştie dacă s-au înregistrat victime. El a adăugat că echipele de intervenţie au fost mobilizate în zonele afectate.

Valea Kathmandeu are o populaţie densă de aproximativ 2,5 milioane de locuitori, iar clădirile din zonă se află într-o stare precară.

Cutremurul a fost resimţit şi în India şi Pakistan.