Formația pregătită de Cârțu și Săndoi n-a reușit decât un egal pe terenul ilfovenilor de la Concordia și a ratat șansa de a trece peste Petrolul în clasament. Mai mult, oltenii și-au pierdut și căpitanul pentru acest final de sezon.
Mijlocașul de 33 de ani a ieșit accidentat la pauza meciului și a fost transportat direct la spital. Brandan a fost supus unei ecografi, iar veștile au fost cât de cât bune. Osul nu este afectat, dar glezna este foare umflată și va trebui să ia o pauză, urmând ca piciorul să-i fie imobilizat pentru cel puțin o săptămână.
Pentru Brandan va urma apoi o pauză de minim două săptămâni, astfel că este greu de crezut că Săndoi și Cârțu vor mai putea apela la el pe acest final de sezon. Argentinianul nu a semnat încă prelungirea contractului cu oltenii și dacă nu se va înțelege în următoarea perioadă, acest meci ar putea încheia aventura argentinianului la Craiova.
Runda viitoare CS U Craiova joacă acasa, cu FC Brașov. Pentru meciul cu “stegarii”, oltenii nu vor putea conta nici pe Bălgrădean, al doilea căpitan al echpei. Goalkeeperul care a mai jucat laDinamo și UTA a văzut al patrulea galben după ce a protestat la golul egalizator al celor de la Concordia.