98 de imigranţi salvaţi, din Marea Mediterană, au fost aduşi în Sicilia

0
366

Marina italiană a adus, în noaptea de duminică spre luni, 20 aprilie a.c., în portul Pozzallo, din Sicilia, 98 de imigranţi salvaţi din naufragiul unui trailer având la bord 700 de persoane, la 120 de mile marine de insula Lampedusa, toţi plecaţi din Libia. Căutările de supravieţuitori continuă. Naufragiul a succedat altuia care făcuse, la începutul săptămânii trecute, 450 de morţi, Marea Mediterană fiind considerată un cimitir. Matteo Renzi, premierul Italiei, a solicitat o reuniune de urgenţă a Uniunii Europene. Europa se confruntă cu o imigraţie fără precedent de la cel De-al Doilea Război Mondial. Instabilitatea din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu alimentează acest exod de populaţie către bătrânul continent. Libia a devenit placa turnantă a imigraţiei africane. Operaţiunea „Triton”,  sub egida Agenţiei Europene Frontex, cu rol de supraveghere a frontierelor, beneficiază de două avioane, un elicopter, şapte nave şi 65 de ofiţeri, dotare insuficientă pentru amploarea fenomenului cu care se confruntă. Pentru şeful guvernului spaniol, Mariano Rajoy, în joc este „credibilitatea Europei”, punct de vedere pe care îl susţine şi preşedintele francez, Francois Hollande.