Se caută idei bune şi parteneri care să le susţină, pentru dezvoltarea economiei sociale

0
360

Grupurile vulnerabile din şapte localităţi doljene sunt beneficiare ale unui proiect privind dezvoltarea capacităţii, competenţelor, cunoştinţelor, stimei de sine şi a suportului social, astfel încât să poată participa în economia socială, să se integreze şi să se menţină pe piaţa muncii. În acest sens, la nivel de ţară se vor pune bazele a 50 de întreprinderi sociale dezvoltate de aceste grupuri vulnerabile, în cadrul cărora se vor crea 500 de locuri de muncă.

«Proiectul „Participarea grupurilor vulnerabile în economia socială”, aşa cum reiese din denumire, se adresează unui număr de 20.000 de persoane din rândul celor care doresc să se integreze pe piaţa muncii şi care, în acelaşi timp, aparţin unuia sau mai multora dintre următoarele grupuri vulnerabile: persoane de etnie romă supuse excluziunii sociale, persoane aflate în detenţie, care se pregătesc pentru eliberare sau care au ieşit din detenţie şi se află în căutarea unui loc de muncă; de asemenea, proiectul se adresează acelora care au urmat un tratament de dezintoxicare în clinici de specialitate şi care au nevoie de suport pentru reintegrarea socială, femeilor care au fost victime ale violenţei domestice şi tinerilor peste 18 ani, care părăsesc sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului», a explicat, ieri, în cadrul unei mese rotunde organizate la Craiova, Daniel Vasile, expert juridic, reprezentant al Agenţiei Naţionale pentru Romi (ANR), membru al echipei de proiect. Potrivit acestuia, din rândurile persoanelor aparţinând acestor segmente vulnerabile, 1.800 beneficiază sau vor beneficia de cursuri de calificare profesională, 1.080 obţinând certificate de absolvire.

 

Peste 130 de persoane sunt pe cale să se califice profesional

În Dolj, proiectul se desfăşoară în localităţile Craiova, Calafat, Segarcea, Amărăştii de Jos, Vârtop, Sadova şi Malu Mare, unde peste 130 de persoane urmează să îşi ridice certificatele de formare profesională. „Zilele acestea, la Vârtop, se va finaliza cursul de lucrător în cultura plantelor, la care au participat 28 de persoane. De asemenea, acelaşi curs se desfăşoară la Segarcea, cu acelaşi număr de cursanţi, iar la Amărăştii de Jos sunt două cursuri: de lucrător în cultura plantelor şi în structuri pentru construcţii. Totodată, au mai fost formate ca lucrători sociali şi mediatori sanitari zece persoane, plus alţi patru formatori. În urma acestor cursuri se face consiliere în cadrul Penitenciarului Craiova şi în comunităţile de romi implicate în proiect”, a precizat Luminiţa Tudor, coordonatorul local al proiectului.

Grupuri de iniţiativă care să genereze idei

Date fiind coordonatele activităţilor, întâlnirea de ieri, dintre reprezentanţii ANR – cea care implementează proiectul – şi cei ai instituţiilor de la nivel local, a avut scopul de a genera idei şi modalităţi de colaborare, care să aducă beneficii reale comunităţilor. Mai exact, se caută colaboratori printre instituţiile deconcentrate, organizaţiile non-guvernamentale şi opinia publică, pentru facilitarea unor parteneriate public-private privind dezvoltarea şi susţinerea întreprinderilor sociale.

„Este nevoie de un grup de iniţiativă pentru dezvoltarea conceputului de incluziune socială. Ar fi nevoie de un proiect de consiliu judeţean sau de consiliu local pentru înfiinţarea lui, pentru ca pe mai departe acest grup de iniţiativă să poată veni cu idei de afaceri care să se dezvolte la nivelul comunităţilor locale”, a explicat Daniel Vasile.

De la a spune până la a fac, este însă o cale lungă şi deloc facilă – a fost de părere reprezentantul Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) a judeţului Dolj. „Compania noastră este implicată în numeroase proiecte destinate grupurilor vulnerabile, iar ceea ce faceţi dumneavoastră este de lăudat. Însă cred că acest proiect este un pic prea devreme implementat, având în vedere situaţia actuală, hăţişurile legii sau lipsa unor acte normative care să reglementeze situaţia despre care discutăm. În momentul de faţă există doar o lege pentru persoanele cu dizabilităţi, Legea nr. 448, pentru că la noi statul s-a îndreptat mai mult către asistenţa socială. Aşadar, trebuie creată o bază legală pentru înfiinţarea şi dezvoltarea acestor întreprinderi sociale”, a opinat Gheorghe Dumitru, director în cadrul CCI Dolj, care a adăugat că instituţia este deschisă la un parteneriat public-privat cu ANR.

***

La Sadova, în cadrul proiectului „Participarea grupurilor vulnerabile în economia socială” a fost depus un proiect pentru crearea unei societăţi care să se ocupe de salubrizare. De asemenea, în satul Ocolna, comuna Amărăştii de Jos,  se doreşte înfiinţarea unui punct farmaceutic, întrucât cetăţenii de aici nu au acces la un astfel de serviciu.