Mai multe persoane înarmate au răpit, sâmbătă, un român care lucra ca agent de securitate la mină de mangan din Burkina Faso. Românul, care are şi cetăţenie franceză, ar fi victima unui grup terorist din Mali. Răpitorii, probabil rebeli tuareg afiliaţi grupării Al-Qaida în Maghrebul Islamic, l-ar fi dus în Mali sau în Niger. Ministerul Afacerilor Externe s-a autosesizat, a activat Celula de Criză şi a transmis instrucţiuni misiunilor diplomatice din zonă, în cazul românului răpit într-un incident din Burkina Faso, a informat, sâmbătă seara, Ministerul de Externe. „Celula de Criză s-a reunit deja în vederea analizării tuturor informaţiilor şi pentru adoptarea măsurilor specifice”, instituţiile care fac parte din această structură fiind în contact permanent, a precizat MAE.