Nicolas Sarkozy, plasat sub statut de martor asistat

0
342

Victoria UMP la alegerile departamentale – dătătoare de speranţe – a fost tulburată, ieri, de secţia financiară a Tribunalului din Paris, care judecă o sesizare a Comisiei Naţionale de Conturi, privind cheltuielile candidaţilor la alegerile prezidenţiale din 2012. Nicolas Sarkozy a depăşit cheltuielile maxim autorizate cu 360.000 de euro, ceea ce a devenit o amendă personală. Suma ar fi fost rambursată după revenirea lui Nicolas Sarkozy în fruntea UMP în decembrie anul trecut,  dar, cu toate acestea, fostul preşedinte francez a fost plasat sub statutul de martor asistat, etapă premergătoare punerii sale sub acuzare, potrivit Codului de Procedură Penală. Justiţia mai are, însă, pe rol o anchetă privind campania pentru alegerile prezidenţiale, aşa-numita „afacere Bygmalion”, după numele societăţii acuzate de falsificarea unor facturi ce atestau furnizarea de prestaţii. Mai mulţi membri ai UMP au fost plasaţi sub supraveghere de Oficiul Anticorupţie al Poliţiei Judiciare (OCLCIFF) din Nanterre.