Ciocnire violentă în intersecţie între un taxi şi un BMW

1
386

Un craiovean de 37 de ani, taximetrist, a ajuns, ieri după-amiază, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, în urma unui accident pe care chiar el l-a provocat.

Din primele cercetări efectuate de poliţiştii de la Biroul Rutier Craiova ajunşi la faţa locului s-a stabilit faptul că Florin Văleanu, de 37 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Skoda Fabia înregistrat la o firmă de taxi din Craiova, pe strada 1 Decembrie 1918, ajuns la intersecţia cu bulevardul Dacia nu a acordat prioritate de trecere unui BMW condus regulamentar dinspre Craioviţa Nouă către Gară de Gabriel Furiş, de 25 de ani, din Craiova, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, autoturismul Skoda a fost proiectat pe trotuar şi a lovit un gard ornamental, iar şoferul fiind scos din maşină şi transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova pentru acordare de îngrijiri medicale. Poliţiştii i-au testat pe ambii şoferi cu etilotestul, stabilind că nu consumaseră băuturi alcoolice şi au întocmit în cauză dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, după cum au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.

1 COMENTARIU

  1. intersecţia respectivă ar trebui prevăzută cu un sens giratoriu. toate trecerile de pietoni aflate de Bld Dacia sunt periculoase datorită vitezei cu care se circulă. intersecţia 1 Decembrie cu Doljului ar trebui şi ea să fie prevăzută cu giratoriu. Poate faceţi o campanie jurnalistică şi îi convingeţi dumneavoastră pe cei de la Rutieră să facă o reevaluare a oraşului şi pe cei de la Primărie să ia măsuri. PS. Asfaltul proaspăt turnat în gropile pe Doljului este vălurit.

Comments are closed.