„Costică Ştefănescu s-a oltenizat imediat”

0
378

Colegii din Craiova Maxima şi soţia l-au omagiat pe căpitanul echipei, care ar fi împlinit astăzi 64 de ani

Un an şi jumătate s-a scurs de când căpitanul Craiovei Maxima, Costică Ştefănescu, s-a stins din viaţă. Colegii din Craiova Maxima şi soţia fostului fundaş al Ştiinţei s-au adunat pentru o slujbă de pomenire de Buna Vestire, cu o zi înainte de cea în care Ştefănescu ar fi împlinit 64 de ani. „Am vorbit cu preotul şi a zis că aşa e mai bine, să-l pomenim de Buna Vestire. Ne lipseşte tuturor foarte mult Costică, un om de o eleganţă nemaiîntâlnită, atât pe teren, cât şi în viaţa de zi cu zi. Avea o personalitate aparte şi o cultură deosebită, impunea respect prin prestanţa sa. E o bucurie să văd cum colegii săi se adună să-şi aducă aminte de el” a spus soţia regretatului fotbalist şi antrenor, copleşită de amitiri deosebite legate de soţul său, doar cea din urmă, modul cum s-a stins din viaţă, rămânând de neînţeles. „A ales să plece mai devreme de lângă noi. Ştiam de boala sa din 2009, de când era în Kuwait, dar a urmat un tratament la o clinică din Germania şi totul părea în regulă. Numai că apoi s-a dezis de regimul pe care trebuia să-l urmeze strict şi cancerul a reapărut” a povestit cea care i-a fost alături până la sfârşit. Au aprins lumânări şi au depus flori la mormâmntul lui Ştefănescu, dar şi la cele ale altor eroi ai Ştiinţei care se odihnesc la cimitirul Sineasca majoritatea componenţilor Craiova Maxima, cât şi Ion Împuşcătoiu.

„Căpitanul şi colegul meu de compartiment are respectul şi iubirea noastră eterne, pentru tot ce a însemnat pentru noi, ca şi coechipieri şi prieteni, dar şi pentru Craiova şi România. Suntem alături de el şi după ce s-a stins, o astfel de legătură nu poate fi întreruptă nici de moarte” a spus Nicolae Tilihoi, coleg în centrul apărării Craiovei Maxima cu regretatul Costică Ştefănescu.

Dat exemplu fotbaliştilor care se transferă în Bănie

„L-am cunoscut de la 15 ani şi am fost ca fraţii eu eram la Progresul, el era la Steaua, am jucat la echipele naţionale la toate nivelurile. Regretele sunt eterne. A fost un coleg şi un prieten extraordinar, numai uniţi am putut să facem rezultatele senzaţionale pe care le-am făcut şi care ne mândrim şi noi, dar şi toţi iubitorii Ştiinţei. Asta le recomand celor care vin la Craiova din alte părţi, aşa cum a fost cazul meu şi al lui Costică Ştefănescu: să să se dedice total, să adopte acest spirit al oltenilor, ambiţia, dăruirea lor. Ştefănescu s-a oltenizat rapid” a declarat şi Aurică Beldeanu.

Fundaş pe vremea Campioanei Unei Mari Iubiri, Victor „Fonfo” Niculescu, a spus: „L-am cunoscut încă din 1968, de la lotul naţional de juniori, în 1968, la un meci cu Austria, eu eram la Craiova, el era la Steaua. A venit la Craiova şi s-a impus din start, chiar dacă la Universitatea nu îţi câştigai locul uşor. A jucat mijlocaş, apoi a coborât în linia de fund. S-a impus prin caracter şi valoare, nu degeaba a fost şi căpitanul cele mia bune echipe din istoria fotbalului românesc. A fost Sandro Mazzola al României, deşi nu ar fi corectă o comparaţie, fiindcă el şi-a impus un stil propriu, având un plasament excelent şi lovind mingea foarte bine”.

Supranumit “Ministrul apărării”, Costică Ştefănescu a fost căpitan al Craiovei Maxima şi al echipei naţionale, S-a născut la 26 martie 1951, la Bucureşti, şi şi-a început cariera de fotbalist la Steaua. Pentru Universitatea Craiova, Ştefănescu a evoluat timp de 13 sezoane şi a ajuns până în semifinalele Cupei UEFA în 1983. În prima divizie a evoluat de 490 de ori, deţinând recordul de prezenţe în prima divizie până în octombrie 2012, când a fost depăşit de Ionel Dănciulescu.