Preşedinta Tribunalului Olt, arestată pe 30 de zile

0
340

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au dispus, luni seara, reţinerea pentru 24 de ore a preşedintei Tribunalului Olt, judecătoarea Eugenia Carmen Marinescu acuzată că a luat 200.000 de euro şpagă de la familia lui Sandu Anghel cunoscut drept Bercea Mondial pentru a-l elibera pe acesta în 2011. Ieri după-amiază a fost prezentată Curţii de Apel Craiova, instanţă care a dispus arestarea judecătoarei pe 30 de zile pentru luare de mită, trafic de influenţă şi fals în declaraţii în formă continuată. Membri ai familiei lui Bercea Mondial au depus la DNA Craiova două denunţuri împotriva magistratului oltean şi a soţului său, pe 17 martie a.c.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Craiova au anunţat, luni seara, că au reţinut-o pentru 24 de ore pe judecătoarea Eugenia Carmen Marinescu, preşedinta Tribunalului Olt, care şi-a petrecut noaptea în arestul IPJ Dolj. Procurorii anticorupţie o acuză că a primit 200.000 euro ca să-l elibereze, în septembrie 2011, pe Sandu Anghel zis Bercea Mondial.

„Suspecta Marinescu Eugenia Carmen, magistrat judecător, a pretins şi a primit, prin intermediul inculpatului Cismaru Dumitru – avocat în cadrul Baroului Olt, de la o persoană denunţătoare, suma de 200.000 de euro, pentru a dispune cercetarea unui inculpat din familia denunţătorului în stare de libertate şi pentru a pronunţa o soluţie pe fond favorabilă acestuia, respectiv de achitare sau de condamnare la o pedeapsă neprivativă de libertate, dar şi pentru a interveni, în acelaşi scop, pe lângă ceilalţi judecători care urmau să judece cauza. Suma de bani menţionată a fost primită de avocatul Cismaru Dumitru în două tranşe: 150.000 de euro, înaintea termenului de judecată din data de 31 august 2011, când s-a dispus pentru prima oară înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea şi 50.000 de euro în data de 20 septembrie 2011, judecătorul Marinescu Eugenia Carmen amânând pronunţarea asupra cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea ori ţara pentru data de 22 septembrie 2011, când a şi admis cererea formulată de inculpat”.

La trei luni după primirea şpăgii, procurorii spun că judecătoarea şi soţul ei, Iuliu Severus Marinescu, au investit banii în trei suprafeţe de teren şi o casă (un teren în suprafaţă de 703 mp şi o construcţie de 29 mp pe acelaşi amplasament, situat în Băile Olăneşti, un teren situat în localitatea Corbu, judeţul Constanţa în suprafaţă de 1250 mp, şi un teren intravilan de 600 mp situat în municipiul Slatina), două dintre aceste achiziţii nefiind menţionate în declaraţiile de avere ale magistratului. Soţul judecătoarei şi avocatul Cismaru au fost arestaţi sâmbătă, 21 martie a.c., iar cercetările în cauză s-au desfăşurat cu sprijinul de specialitate al SRI Dolj, după cum au mai anunţat procurorii anticorupţie craioveni. Ieri după-amiază Curtea de Apel Craiova a admis propunerea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a magistratului Eugenia Carmen Marinescu. Hotărârea Curţii de Apel Craiova poate fi contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.