Un craiovean – laureat al Excelenţei în Asistenţa Socială

0
383

Marţi, la Ateneul Român, a avut loc cea de-a doua ediţie a Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială. Evenimentul a fost organizat de Colegiul Naţional al Asistenţei Sociale din România şi a celebrat Ziua Mondială a Asistenţei Sociale (sărbătorită în a treia zi de marţi a lunii martie, în fiecare an) şi a recompensat performanţa şi excelenţa celor care şi-au adus contribuţia la dezvoltarea asistenţei sociale şi la promovarea profesiei de asistent social în 2014.

Craiova se poate mândri cu un câştigător. Este vorba de  Viorel Popescu, de la Centrul pentru persoane vârstnice „Sfântul Andrei” – Malu Mare, câştigător al Premiului din domeniul „Persoanele vârstnice şi îngrijirea lor la domiciliu”. Laureatul ne-a declarat: „A fost o festivitate emoţionantă şi pot spune că, la început, am avut puţin trac. Îmi doresc să merg pe aceleaşi coordonate, dar nu depinde doar de mine. Am fost nominalizat de către doamna Maria Emilia Sorescu, preşedinte al Sucursalei Dolj a Centrului Naţional de Asistenţă Socială din România. S-a votat şi on-line şi s-a intrat la jurizare. Acolo, în faţa juriului, am avut cele mai mari emoţii. Dar s-a terminat cu bine totul. Le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine. Aşa cum am mai spus, vreau să merg în continuare pe acelaşi drum”.

Anul acesta, Ziua Mondială a Asistenţei Sociale s-a desfăşurat sub deviza „Promovarea demnităţii şi valorii oamenilor”.