Două asociaţii de proprietari, fără apă caldă

0
431

Începând cu data de ieri,  la două asociațiile de proprietari, nr 14 Romanescu şi 24 Craioviţa Nouă, s-a sistat furnizarea apei calde. Motivul fiind acela că au datorii de 6.320.199,56 lei şi respectiv 2.579.420,13 lei, din care au plătit de la începutul anului 2014 şi până în prezent, 28.800 de lei şi respectiv 4.000 de lei, dar şi a faptului că nu s-au prezentat la întrunirile organizate de SC Termo Craiova SRL cu asociaţiile rău platnice, deşi au fost convocaţi. Nu vor mai beneficia de apă caldă locatarii din blocurile: S7, S8, S13…S27, S31…S39, S42, S49, S54, S55, S58, S62, adică 35 de blocuri ce însumează 278 de apartamente, dar și cei din blocurile: 66C, 66D, 66D1, 66E, 66F, 68B2, 91A5, 99A4, adică 8 blocuri ce însumează 92 de apartamente. „Întrucât nu au răspuns în niciun fel solicitărilor noastre repetate, în cel mai scurt timp vom trece şi la oprirea agentului termic pentru căldură”, se precizează într-un comunicat de presă al SC Termo Craiova SRL.