Se deschide Târgul de Carte GAUDEAMUS. 64 de expozanți și peste 80 de evenimente în 5 zile!

0
483

Accesul publicului în foaierul Teatrului Național Craiova este liber, iar programul de vizitare – între orele 10.00 și 18.00

Ajuns la cea de-a XIV-a ediție la Craiova, Târgul de Carte GAUDEAMUS își deschide porțile pentru public, astăzi, în foaierul Teatrului Național „Marin Sorescu”, unde poate fi vizitat până duminică, 1 martie, după prânz. Organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media Radio România și Radio România Oltenia Craiova, evenimentul – al 85-lea în seria târgurilor GAUDEAMUS – este primul din caravana care străbate țara în 2015, urmând să ajungă apoi la Cluj-Napoca, Oradea și pe litoral.

„Recorduri absolute” au anunțat organizatorii la această ediție: 64 de expozanți reuniți în 40 de standuri (edituri, agenții de difuzare de carte și produse multimedia, instituții de învățământ, edituri străine reprezentate de distribuitori de carte), o suprafață de peste 330 mp de standuri, cu 10% mai mult decât la ediția precedentă, și 82 de evenimente adresate unui public variat ca domenii de interes și vârstă.

„Vă asigur că va fi un târg mult mai impresionant decât în anii anteriori”, a declarat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, Alexandru Mogoșanu, manager al Radio România Oltenia Craiova. În premieră, președinte de onoare al Târgului este prof. Gabriel Coșoveanu, președintele Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România.

 

        • Deschiderea oficială a celei de-a XIV-a ediții a Târgului de Carte GAUDEAMUS are loc astăzi, ora 12.00, în foaierul TNC.
        • Programul de vizitare: de astăzi până sâmbătă, între orele 10.00 şi 18.00, şi duminică, între orele 10.00 şi 15.00.
        • Intrarea este liberă pentru toate categoriile de public.
        • Cotidianul „Cuvântul Libertății” este partener media și la această ediție a Târgului de Carte de la Craiova.

Al 85-lea târg organizat sub brandul GAUDEAMUS

Şi în acest an, conform unei tradiţii care împlineşte 14 ani, Târgul GAUDEAMUS Craiova deschide seria evenimentelor pe care Radio România le organizează sub acest nume în cadrul Programului LECTURA. Proiect de anvergură naţională, iniţiat şi derulat de Radio România, acesta are ca principal obiectiv susţinerea pieţei de carte din ţara noastră prin evenimente de tip expoziţional şi proiecte conexe.

Palmaresul cumulat al Programului, în intervalul 1994 – 2014, însumează 84 de târguri organizate sub brandul GAUDEAMUS, aproape 9.400 de expozanţi, 2.400.000 de vizitatori şi circa 9.500 de evenimente. Principalele componente ale programului sunt: Târgul Internaţional GAUDEAMUS Carte de Învăţătură (21 de ediţii), Caravana GAUDEAMUS (Cluj-Napoca – 15 ediţii, Craiova – 13 ediţii, Timişoara – 9 ediţii, Litoral – Mamaia/Constanţa – 6 ediţii, Sibiu şi Târgu Mureş – câte 3 ediţii, Oradea – o ediţie), Târgul GAUDEAMUS Carte Şcolară (12 ediţii) şi o serie de proiecte conexe.

Humanitas, RAO, Nemira și Corint revin la Craiova

Cea de a XIV-a ediţie a Târgului GAUDEAMUS aduce publicului vizitator de la edituri și instituții de învățământ la edituri străine reprezentate de distribuitori de carte și agenții de difuzare de carte și produse multimedia. Între cele mai cunoscute se regăsesc Humanitas, RAO, Okian – Pearson, Nemira, Litera, Semne – Artemis, ALL, Editura Didactică și Pedagogică, Grupul Editorial Corint, Centrul de Carte străină Sitka, Academia de Studii Economice București și altele. În premieră, un stand îi revine Asociației „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021”, unde publicul va regăsi oferte ale tuturor instituțiilor de cultură ale urbei.

Cele mai multe dintre cele 82 de evenimente anunțate în cele cinci zile ale târgului sunt lansări de cărți din domenii variate și dezbateri pe diverse teme. „Amprenta literaturii asupra educației” (ora 13.00) și „De ce mai ești în România?” (ora 14.30) se regăsesc în programul zilei de astăzi, mâine publicul fiind invitat să se implice în alte două dezbateri: „Cititul dăunează grav inculturii” (ora 12.00) și „Ce mai e nou în literatură?” (ora 14.30). Tot mâine va avea loc Concursul Național de Lectură „Mircea Nedelciu” – faza regională (ora 13.00) și va fi lansat volumul „Cultura populară la români. Context istoric și specific cultural” – coordonatori Cornel Bălosu (șeful Secției de Etnografie a Muzeului Olteniei) și Nicolae Mihai (Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopșor” din Craiova, al Academiei Române).

Conf. univ. dr. Gabriel Coșoveanu – președinte de onoare al Târgului de Carte GAUDEAMUS, președinte al Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România: «Impactul târgului de la Craiova este tot mai vizibil și este important și pentru urbea noastră. (…) Ca în fiecare an, târgul oferă de la cărți de beletristică la volume de informatică, de la cărți de uz larg până la cele pentru copii. Este o gamă pentru toți. Numai să vină potențialii cititori, să calce pragul Teatrului Național și vor avea ce vedea – un mediu prietenos, cald, cărți cât cuprinde, standuri cu substanță, lansări și dezbateri numeroase».

Caricaturi de Gogu Neagoe și o prezentare a Casei de Modă Ilinca

Pe lângă proiectele deja tradiționale, Târgul GAUDEAMUS aduce și noutăți la această ediție. Una este prezența în foaierul teatrului a caricaturistului Gogu Neagoe, care va realiza portrete ale participanților la evenimente, toate urmând să fie reunite apoi într-o expoziție. După vernisaj, cei surprinși de creionul artistului vor putea lua și păstra ca amintire de la târg caricatura. Prezentă la GAUDEAMUS 2015 – ca, de altfel, la toate edițiile – va fi Casa de Modă Ilinca, sub al cărei blazon, mâine, va avea loc o prezentare de vestimentație din colecția de primăvară, cu rochii pictate manual.

O altă noutate vizitatorii vor găsi la standul „Scriitori din radio”, unde se află cărți ale autorilor din radioul public. „În fiecare dintre cele cinci zile ale târgului, primii zece vizitatori ai standului vor primi, gratuit, de la scriitorii din Radio România Oltenia Craiova, cărți cu autograf”, a precizat Ioana Lădaru, redactor-șef adjunct al postului.

Donați în cadrul campaniei „Cărțile se întorc acasă”!

Ediţia din acest an va constitui şi cadrul pentru reluarea câtorva dintre proiectele deja tradiţionale, cum spuneam, iniţiate şi derulate de Radio România. Unul este „Cărţile se întorc acasă”, campanie care are ca principal obiectiv constituirea, prin donaţii din partea expozanţilor şi a vizitatorilor, a unui fond de carte ce va avea ca beneficiari biblioteci ale unor comunităţi subfinanţate din acest punct de vedere. Proiectul continuă o tradiţie care durează de la primele ediţii ale Târgului Internaţional GAUDEAMUS (Coşul Târgului). Potrivit organizatorilor, de la relansarea sa sub acest nume, în anul 2010, aproape 110.000 de volume au îmbogăţit patrimoniul unor biblioteci care nu mai primiseră de foarte mult timp fonduri pentru achiziţii.

„În acest an, în cadrul târgului vor fi create două puncte de colectare. Încă nu știm unde vor ajunge aceste cărți, pentru că trebuie să le analizăm, să vedem profilul lor. Așadar, suntem în discuție cu mai mulți parteneri pentru a hotărî destinatarul volumelor. Împreună cu Clubul Rotary vom amenaja un al doilea punct de colectare – de cărți pentru copii, care vor merge la copiii cu dizabilități și la cei defavorizați”, a anunțat Ioana Lădaru.

Olimpicii Olteniei vor fi premiați sâmbătă

Continuate vor fi și alte proiecte, iar „Invitaţi de nota 10: Olimpicii României” este unul dintre cele mai importante dintre ele, prin care postul public de radio promovează şi recompensează performanţele obţinute pe plan internaţional de reprezentanţii la vârf ai învăţământului românesc. Sâmbătă, 28 februarie, la ora 14.30, sunteţi aşteptaţi să îi cunoaşteţi pe invitaţii de nota 10 ai Târgului GAUDEAMUS Craiova, elevi din judeţul Dolj şi din judeţele limitrofe, premiaţi la olimpiade internaţionale la diferite discipline.

Este vorba despre Dumitru Călugăru (Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu), Dan Mircea Mirea (Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova), Ioan Laurenţiu Ploscaru (Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea) şi Izabela Tiberiade (Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova). Premiile vor fi oferite de Radio România şi Automobile Dacia.

Premiile ediţiei 2015 a târgului de la Craiova (între care Trofeele GAUDEAMUS pentru edituri, Premiul Miss Lectura și premiile tombolei pentru public) vor fi decernate duminică, 1 martie, ora 12.00.

***

Programul zilei de astăzi:

Ora 12.00-12.30: Deschiderea oficială a celei de-a XIV-a ediții a Târgului GAUDEAMUS Craiova – foaier central. Transmisiune directă la Radio România Oltenia Craiova.

Ora 12.30-13.00: Academia de Studii Economice din București – foaier etaj. Noutăţi editoriale la Academia de Studii Economice din Bucureşti. Prezintă: Luiza Constantinescu, redactor.

Ora 13.0014.00: Radio România Oltenia Craiova și Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Craiova – foaier etaj. Dezbaterea „Amprenta literaturii asupra educaţiei”. Participă: scriitori, profesori, studenţi, elevi, iubitori de literatură. Moderator: conf. univ. dr. Gabriel Coşoveanu, preşedintele filialei.

Ora 14.0014.30: Editura AIUS – foaier etaj. Lansarea volumului „O ţară fericita” de Adi Popescu. Invitaţi: Frunză Mădălin, Gabriel Nedelea, Cristi Voicu.

Ora 14.30 16.00: Editura Universitaria – foaier etaj. Lansarea volumului „România. Starea naţiunii. 2013”. Coordonatori: Xenia Negrea, Ionuţ Răduică. Dezbaterea „De ce mai eşti in România?”. Moderator: lect. univ. dr. Xenia Negrea. Participă: conf. univ. dr. Adrian Niţă, asist. univ. dr. Ionuţ Răduică şi studenţi ai specializărilor Jurnalism şi Filozofie.

Ora 16.00 18.00, Editura Eikon – foaier etaj. Lansarea volumelor „Jurnal VIII”, de Marin Sorescu (ediţie îngrijită de George Sorescu); „Versuri de pe front”, autor Ştefan I. Sorescu, (tatăl lui Marin Sorescu şi primul versificator al Soreştilor), ediţie îngrijită de George Sorescu; „În 1983 şi 1992 Premiul Nobel trebuia să poarte un nume românesc: Marin Sorescu” și „Strigături peste ocean. De la Washington la Craiova”, de Ion Jianu; „Admirabila tăcere”, de Alexandru Mironescu (ediţie îngrijită şi prefaţată de Marius Vasileanu); „Reversul istoriei. Eseu despre opera lui Mircea Eliade”, de Mihai Gheorghiu; „Nebunul lui Dumnezeu” (roman) și „Sophia Leopold – să ne jucăm că facem artă”, de Vianu Mureşan