Grecia: „Un compromis rezonabil”

0
344

Jean-Claude Juncker

Guvernul  de la Atena a trimis oficial o cerere privind prelungirea cu şase luni a planului de asistenţă financiară convenit cu creditorii internaţionali. Scrisoarea guvernului grec prin care se solicită extinderea acordului este văzută drept un semnal „pozitiv” ce „deschide calea către un compromis rezonabil”, după cum a precizat Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene.

Acordul pe care Grecia l-a încheiat în 2010 cu Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional pentru un pachet de ajutor financiar în valoare de 240 de miliarde de euro expiră la sfârşitul lunii februarie. Fără o nouă înţelegere cu creditorii săi, Grecia ar putea intra în incapacitate de plată până la finalul lunii martie şi ar putea părăsi zona euro.

Discuţiile dintre Grecia şi miniştrii de Finanţe din zona euro au eşuat luni iar Atena are termen limită până vineri să facă o solicitare oficială pentru prelungirea actualului program, care se termină în data de 28 februarie. Datoria Greciei se ridică în prezent la aproximativ 315 miliarde de euro şi reprezintă 175% din PIB.

O nouă reuniune a miniştrilor de Finanţe din zona euro va avea loc în această după-amiază la Bruxelles, după eşecul Greciei de a-şi convinge partenerii în cadrul celorlalte două întâlniri precedente.