Simpozion pentru prevenirea şi combaterea violenţei în şcoli

0
468

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj se implică activ în combaterea violenţei în unităţile de învăţământ. Astfel, prin Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Dolj, pendinte de ISJ, cadrele didactice vor fi instruite în ceea ce priveşte combaterea fenomenului infracţional în instituţiile şcolare. Chiar dacă pare departe data desfăşurării pregătirii educatorilor, învăţătorilor şi profesorilor din „preuniversitar” – 10 aprilie 2015 –, ISJ îşi face cunoscută de acum strategia.

Violenţa în şcoli constituie în continuare un fenomen. De mai mare sau de mai mică amploare. Pentru prevenirea şi combaterea acestuia,  Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj va organiza, în aprilie, o întâlnire cu toţi factorii responsabili, la sediul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Dolj, de pe strada „Beethoven” nr. 2.

«Vorbim despre Simpozionul Naţional „Exemple de bună practică în prevenirea şi combaterea violenţei din mediul şcolar”. După 1990, România a optat pentru democratizarea  sistemelor economice şi sociale, şcoala, în ansamblul ei, fiind unul dintre pilonii importanţi ai schimbării. Acumularea tensiunilor sociale, inerente unei societăţi în tranziţie, au condus şi la o adevărată explozie a violenţei. Tocmai de aceea, vom acţiona în promovarea exemplului de bună practică, scopul fiind prevenirea şi combaterea violenţei în unităţile şcolare», a spus  Mihăiţă Stoica, purtător de cuvânt al ISJ Dolj.

Obiective clare

Simpozionul, care se va desfăşura la Craiova are, ca grup-ţintă cadrele din învăţământul preuniversitar – educatori, învăţători, profesori. „Obiectivele noastre sunt cât se poate de clare: descrierea rolului educativ al şcolii, dezvoltarea parteneriatului, cu instituţiile abilitate, a promovării unei politice de prevenire a violenţei, şi calea dialogului social. Tocmai de aceea, am transmis o notă telefonică tuturor instituţiilor de învăţământ din subordinea noastră, conform căreia fiecare cadru didactic să-şi poată face o lucrare, pe care o va şi prezenta, referitoare la prevenirea şi combaterea violenţei în şcoli”, a mai declarat Mihăiţă Stoica.