Herghelegiu, gol târziu, dar superb / Craiovenii s-au chinuit cu „lanterna roşie” a seriei B2

0
325

După ce a înregistrat un bilanţ pozitiv în amicalurile din Antalya, CS Universitatea Craiova şi-a programat şi un meci de verificare în ţară, stabilt în penultima clipă şi programat în afara Craiovei. Astfel, ieri după-amiază, pe arena „Municipal” din Drobeta Turnu Severin, trupa lui Cârţu şi Săndoi a primit replica ultimei clasate din seria a doua a eşalonului secund, FC Caransebeş, pe care a învins-o cu 2-1. Scorul l-a deschis în minutul 39 Bogdan Vătăjelu, cu un şut de la 16 metri, C. Stoica a egalat după pauză, iar în ultimul minut Herghelegiu a adus victoria alb-albaştrilor, cu un şut în vinclu de la 20 de metri. În toamnă, cele două  echipe s-au întâlnit în Cupa României, în fieful „gugulanilor”,  Craiova câştigând tot cu 2-1, printr-un autogol şi reuşita lui Ferfelea, jucător trimis acum la echipa a doua.

„Echipa era obişnuită cu condiţiile din Antalya, aşa că trebuia să se obişnuiască şi cu clima din ţară. La Craiova nu am putut juca, fiindcă nu am avut condiţiile de la Severin. A fost un test util. Cu Pandurii va fi un meci greu, fiindcă ei s-au întărit, dar totul va fi bine dacă băieţii vor trata meciul extrem de serios” a spus Sorin Cârţu.

Pe „Municipal”, Sorin Cârţu şi Emil Săndoi au folosit echipa: Bălgrădean – Achim (63 Dumitraş), Frăsinescu (64 Kay), Acka (63 Izvoranu), Vătăjelu (64 Briceag) – Mateiu, Madson (61 Ivan), Brandan (64 Varga), Târnăcop (64 Sin) – Băluţă, Nuno Rocha (64 Herghelegiu).

FC Caransebeş, echipă antrenată de Alin Artimon, a jucat cu: Pascal – Cotiga, Goşa, C. Dinu, I. Stancu – F. Pârvu, Artean, Lupu, Stoica – Negoescu, Boştină. Au intrat: Coca, Birău, Manea, Barbu, Suru, Precup, Roman, Săulescu, Popa.