Primarul din Daneţi – proces amânat pentru ca Parchetul să revadă rechizitoriul

0
434

Primarul comunei Daneţi, Constantin Spiridon, în prezent arestat la domiciliu, a obţinut o nouă amânare în dosarul în care este judecat împreună cu contabilul şi fostul director al Şcolii Profesionale din Daneţi, tot pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. Instanţa a decis ca Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova să remedieze o serie de neregularităţi constatate în rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor.

Constantin Spiridon

La termenul de la sfârşitul săptămânii trecute, joi, 12 februarie a.c., magistraţii Judecătoriei Craiova au constatat o serie de neregularităţi în rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a lui Ionel Goagă, fostul director al Şcolii Profesionale Daneţi, Gheorghe Tănăsescu, contabil la aceeaşi unitate şcolară, primarul comunei Daneţi, Constantin Spiridon şi Marius Vasile Savu, administrator al firmei Sabalux Mob din Craiova, acuzaţi de delapidare şi abuz în serviciu contra intereselor publice.

Instanţa amânat cauza pentru ca procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova să remedieze problemele: „Admite in parte excepţiile invocate de inculpatul Goaga Ionel prin apărător. Admite în parte excepţiile invocate de inculpatul Spiridon Constantin prin apărător. Admite excepţiile invocate din oficiu cu privire la rechizitoriul nr. 13238/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova şi constată neregularitatea actului de sesizare. În termen de 5 zile, Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova va remedia neregularităţile constatate şi va comunica judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată sau solicită restituirea dosarului”, se arată în încheierea de şedinţă a Judecătoriei Craiova.

Reamintim că poliţiştii Serviciului de Investigarea Fraudelor şi procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au stabilit că Ionel Goagă, de 47 de ani, din comuna Daneţi, Dolj, fost director al Şcolii Profesionale Daneţi, şi Gheorghe Tănăsescu, de 62 ani, tot din comuna Daneţi, contabil la aceeaşi unitate şcolară, în perioada decembrie 2009 – aprilie 2011, prin intermediul lui Constantin Spiridon, primarul comunei, prin procedura de achiziţie directă de bunuri şi servicii, au achiziţionat de la firma Sabalux Mob din Craiova bunuri la preţuri supraevaluate şi care nu au fost recepţionate în totalitate şi au acceptat la plată facturi emise fictiv pentru lucrări de reparaţii sau amenajări interioare care nu s-au efectuat în realitate.

Societatea, Sabalux Mob, reprezentată de Marius Vasile Savu, a emis facturi în valoare totală de 173.399 lei, din care Şcoala Profesională Daneţi a achitat suma de 153.849 lei, iar expertiza contabilă efectuată în cauză a stabilit un prejudiciu creat unităţii de învăţământ în valoare de 120.637 lei. În plus, în perioada iunie 2009 – iunie 2012, Şcoala Profesională Daneţi, reprezentată de Ionel Goagă, în calitate de director, şi de Gheorghe Tănăsescu, în calitate de contabil, a achiziţionat de la nouă agenţi economici mai multe bunuri şi produse în valoare totală 122.970,30 lei, piese de mobilier laptopuri, aparatură electrocasnică şi alte dispozitive electrice precum şi unelte grădinărit, care au fost însuşite în interes personal de cei doi, după cum au anunţat anchetatorii.

Acesta este al doilea dosar penal în care primarul comunei Daneţi, Constantin Spiridon, este judecat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, tot la Judecătoria Craiova. „Parteneri” în cealaltă cauză îi sunt contabila primăriei Daneţi, Elena Biţu, fratele lui Bercea Mondial, Vasile Anghel şi acelaşi administrator al firmei Sabalux Mob, Marius Vasile Savu. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au reţinut că, „în perioada aprilie 2007 – septembrie 2011, primarul comunei Daneţi, inculpatul SPIRIDON CONSTANTIN, prin procedura de achiziţii directe de produse şi servicii, a acceptat la plată facturi pentru produse şi servicii care nu au fost recepţionate în totalitate şi a căror valoare a fost supraevaluată, preţurile acestora depăşind cu mult preţurile existente pe piaţă la momentul efectuării achiziţiilor, plătind din bugetul local suma totală de 452.959 lei, din care suma totală de 361.627 lei a fost achitată în mod nejustificat pentru operaţiuni nelegale, ineficiente şi neeconomicoase”.