Elevii îşi caută campionii matematicieni

0
542

Elevii matematicieni intră în focuri, duminică având loc faza locală a Olimpiadei Naţionale de Matematică. Câteva sute de adolescenţi s-au înscris la concurs, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj sperând ca, în acest an, să reînnoade tradiţia şi să promoveze cel puţin un şcolar în rândul Lotului Naţional de Matematică.

Peste 700 de tineri s-au înscris la faza locală a Olimpiadei de Matematică. Aceştia vor intra în bănci duminică, în cele două instituţii care le sunt repartizate: Şcoala Gimnazială nr. 24 „Sf. Gheorghe” – pentru cei din clasele a V-a şi a VI-a, şi Liceul „Traian Vuia”, pentru cei din a VII-a – a XII-a. „Cei mai mulţi înscrişi sunt la clasa a V-a, circa 200. În general, la clasele gimnaziale se observă aceeaşi prezenţă mare ca şi în alţi ani. Scăderea apare la anii de liceu, unde cei mai mulţi sunt la clasa a IX-a (40), iar cei mai puţini la clasa a XII-a (25). Cauzele sunt complexe, pornind de la preferinţa elevilor de alegere a profilului „umanist” de învăţământ, în detrimentul celui „real”. Noi sperăm să avem, în continuare, rezultate bune la aceste concursuri”, a declarat prof. Cristian Moanţă, inspector de matematică în cadrul ISJ Dolj.

În continuare, în top

 Pe 14 martie, elevii care vor trece de faza eliminatorie locală, unde nu există un număr limită fix de premianţi, procentele câştigătoare fiind de aproximativ 25, vor participa la faza judeţeană. „În urma celui de-al II-lea concurs, trebuie să stabilim echipa din Dolj care va participa la faza naţională. Avem acordate 14 locuri pentru ultimul concurs – 4 la clasele V-VI, restul la cele de liceu. Sperăm să ducem cel puţin un elev în lotul naţional, compus din şase membri, astfel încât să reînnodăm tradiţia. În anul precedent, am avut 3 copii la  baraj, dar, din păcate, niciunul nu a mers în lot. Pentru a ajunge între cei mai buni şase din ţară, participanţii trebuie să treacă prin mai multe probe, inclusiv de stăpânire de sine, în aşa fel încât să facă faţă unui concurs internaţional de anvergură”, a mai precizat Cristian Moanţă. În clasamentul anului 2014, ISJ Dolj se situează pe locul al XI-lea, la matematică, în ceea ce priveşte învăţământul gimnazial, şi pe locul al XVI-lea la cel liceal. În top se păstrează, la clasele V-VIII, Şcoala nr. 22 „Mircea Eliade”, Şcoala nr. 21 „Gheorghe Ţiţeica” şi Şcoala nr. 2 „Traian”, toate din Craiova, iar la învăţământul liceal sunt aceleaşi unităţi de elită – Colegiul Naţional „Carol I”, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” şi Colegiul Naţional „Elena Cuza”.