Avertizare din partea DSP Dolj: Atenţie la ger!

0
324

Pentru că ultimele zile au fost destul de geroase, temperaturile coborând noaptea şi sub minus zece grade Celsius, autorităţile sanitare avertizează asupra riscului apariţiei unor afecţiuni provocate de ger. Cele mai frecvente în această perioadă sunt pneumoniile şi infecţiile căilor respiratorii, dar au fost şi destule situaţii în care pacienţi aflaţi deja sub supraveghere cu afecţiuni cronice au fost diagnosticaţi cu complicaţii medicale.

În ultimele zile temperaturile maxime au depăşit cu greu zero grade Celsius, în timp ce minimele au coborât şi până la minus 13 grade. Gerul s-a resimţit mai tare dimineaţa şi noaptea, însă medicii îi avertizează pe cei cu probleme medicale să evite pe cât posibil ieşirile, chiar şi la amiază, atunci când temperaturile sunt negative. Probleme au fost însă şi pentru cei care nu acuzau vreo afecţiune cronică.  Peste 2.000 de viroze şi patru cazuri de gripă s-au înregistrat săptămâna trecută.

Expunerea la frig, de evitat

Degerăturile şi chiar hipotermiile sunt, de asemenea, în această perioadă cu temperaturi scăzute, un real pericol. În aceste condiţii, medicii de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Dolj îi sfătuiesc pe doljeni să evite expunerea prelungită la frig. Ar trebui să se ferească mai ales persoanele vârstnice, copiii, bolnavii cu afecţiuni cronice cardio-vasculare şi respiratorii care au fost avertizaţi să nu stea prea mult timp în aer liber în perioadele cu ger. Pentru a evita astfel de neplăceri trebuie folosite îmbrăcăminte şi încălţăminte adecvată. Spre exemplu, îmbrăcămintea şi încălţămintea strâmtă nu sunt recomandate pentru că nu păstrează căldura.

„Persoanele care se expun frigului trebuie să poarte căciulă, fular şi mănuşi. Mersul pe jos – pentru distanţe mici – este de preferat unor staţionări prelungite în aşteptarea unui mijloc de transport în comun. Trebuie evitat efortul fizic prea  mare,  care suprasolicită organismul. Asiguraţi-vă o alimentaţie completă adaptată la vârsta şi activitatea zilnică care să fie bazată  pe o hrană caldă, cu multe legume şi fructe  proaspete ce aduc un aport crescut de vitamine şi minerale. Cresc imunitatea şi ne apară de viroze şi infecţii respiratorii. Este necesară hidratarea corespunzătoare din care să nu lipsească supele calde sau ceaiurile vitaminizante. Trebuie folosite în limita toleranţei mierea de albine şi usturoiul ca şi adjuvante naturale împotriva răcelilor”, a declarat dr. Ştefan Popescu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.

Bolnavii cronic, cei mai expuşi riscurilor unor complicaţii medicale

Medicii spun că în această perioadă este de evitat consumul de alcool şi cafea, dar şi fumatul. O altă recomandare se adresează bolnavilor cronic, sfătuiţi să nu uite de afecţiunea de care suferă şi să urmeze corect tratamentul. Medicamentaţia nu trebuie întreruptă decât cu acordul medicului. Altfel, există riscul decompensării unor boli grave.

Totodată, în cazul de apariţiei unor simptome de răceală sau degerături pacientul trebuie să meargă la medic. În niciun caz nu este recomandată automedicaţia. Şi în locuinţă trebuie păstrat un ambient adecvat cu temperatură optimă de 22-24 grade Celsius. Potrivit specialiştilor, sub 20 grade intervine stresul asupra organismului făcându-l vulnerabil şi incapabil să se concentreze sau să se odihnească. Un alt sfat este acela de a nu folosi aragazul pentru încălzirea locuinţei.

Unităţile sanitare, mai ales prin unităţile şi compartimentele de primiri urgenţe, sunt pregătite şi să acorde asistenţă medicală pentru cazurile de hipotermie. Potrivit autorităţilor, Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova are suficiente paturi pentru a primi eventualele cazuri de urgenţă şi medicaţia necesară pentru tratarea pacienţilor cu degerături, hipotermie sau afecţiuni cardiace, care ar putea ajunge în această perioadă la UPU.