Guvernul şi FMI pe poziţii diferite, din cauza preţului gazelor şi a privatizării CE Hunedoara

0
430

Rezultatul negocierilor Guvernului cu FMI şi Comisia Europeană va fi cunoscut astăzi, după ce delegaţia comună se va întâlni cu premierul Victor Ponta, întrucât în negocierile de sâmbătă – cu ministrul Energiei, Andrei Gerea – nu s-a ajuns la un acord privind mai multe subiecte, cele mai importante vizând preţul gazelor pentru populaţie şi Complexul Energetic Hunedoara. „În primul rând, experţii Comisiei Europene insistă pentru o soluţie privind liberalizarea preţului la gaze, unde partea română nu a avut aproabare de a îngeţa procesul. Discuţiile au fost aprinse şi pe problema Complexului Energetic Hunedoara, pentru care experţii internaţionali cer lichidarea companiei. Decizia pe cele două subiecte a fost amânata şi urmează să fie negociată, cel mai probabil luni, de delegaţia comună FMI şi CE direct cu premierul Victor Ponta”, au declarat pentru Mediafax surse oficiale. Fostul ministru delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, afirma, la începutul lunii decembrie, că are acordul CE pentru amânarea calendarului de liberalizare a preţului la gazele destinate populaţiei până în 2021 şi că nici o majorare nu va mai fi aplicată până la 1 iulie 2015, însă informaţia nu a fost confirmată de oficialii europeni. Potrivit calendarului convenit cu partenerii internaţionali, România trebuia să majoreze preţul final al gazelor destinate populaţiei cu 2% de la 1 octombrie şi cu alţi 2% de la 1 ianuarie 2015, prin creşterea tarifului reglementat pentru gazele din producţia internă de la 48,5 lei/MWh la 49,8/MWh în toamna anului trecut şi la 50,6 lei/MWh de la începutul acestui an. Aceste majorări nu au mai avut însă loc. Acelaşi calendar mai prevedea majorarea preţului la gaze cu 2% de la 1 aprilie şi cu încă 3% de la 1 iulie 2015.  Experţii FMI şi CE insistă şi pentru o soluţie de lichidare a Complexului Energetic Hunedoara, companie pentru care există deja o cerere în instanţă pentru declanşarea insolvenţei.