Ministerul Sănătăţii vrea şase spitale regionale de urgenţă. Unul va fi la Craiova

0
675

Ministerul Sănătăţii a anunţat, ieri, că intenţionează să construiască o reţea de şase spitale regionale de urgenţă, prin aplicarea prevederilor Legii nr. 178/ 2010 privind Parteneriatul Public Privat, iar Guvernul a aprobat deja Memorandumul privind demararea acestui proiect. Cele şase unităţi sanitare de elită vor fi construite în Cluj, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş, Timişoara şi Bucureşti, costurile pentru acestea fiind estimate la 1,5 miliarde de euro. Autorităţile doljene şi-au arătat disponibilitatea de a oferi terenul necesar pentru realizarea construcţiei.

Conform comunicatului de presă, prin care Ministerul Sănătăţii şi-a anunţat această intenţie, noile spitale regionale de urgenţă vor fi gândite ca centre universitare, care să asigure condiţii de asistenţă medicală de urgenţă unitară, în special pentru cazurile care necesită o abordare multidisciplinară în domeniul terapiei. „Se doreşte crearea unor unităţi compacte, autonome, de urgenţă, cu funcţionalitate integrală – investigaţii, diagnostic şi tratament –, care să facă posibilă eficientizarea serviciului medical, prin reducerea timpului necesar şi a costurilor pentru stabilirea diagnosticului”, transmite ministerul.

„Proiectul are şanse reale de realizare”

Cele şase unităţi sanitare de elită vor fi construite în Cluj, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş, Timişoara şi Bucureşti, iar costurile estimate pentru ridicarea lor se situează la 1,5 miliarde de euro. „Va fi unul dintre cele mai importante proiecte de investiţii în infrastructură spitalicească din ultimii 30 de ani, care are şanse reale de realizare, deoarece finanţarea nu va avea legătură cu bugetul statului, iar managementul va fi privat. Avem ca prioritate construcţia spitalelor regionale din Cluj şi Iaşi. În aceste două centre, cu tradiţie în medicină, există cele mai mari probleme în ceea ce priveşte infrastructura spitalicească”, a declarat Attila Cseke, ministrul Sănătăţii. „Chiar dacă spitalul va fi construit cu fonduri private, acesta va funcţiona în regim public, pacienţii beneficiind de tratament în acelaşi sistem al asigurărilor publice de sănătate ca în prezent, într-un spital public”, a mai subliniat acesta.

Terenurile, trecute din domeniul public al judeţelor în cel al statului

Potrivit aceluiaşi comunicat de presă, Ministerul Sănătăţii va participa în acest parteneriat cu terenurile pe care se vor construi spitalele, iar companiile eligibile cu partea de finanţare. „Parteneriatele sunt gândite pe termen lung, de aproximativ 30 de ani”, se arată în aceeaşi informare. În primă fază, „Ministerul Sănătăţii va solicita trecerea terenurilor din domeniul public al judeţelor/localităţilor şi administrarea consiliilor judeţene/locale, în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Sănătăţii, prin hotărâri ale consiliilor judeţene/locale. Din cele şase terenuri, doar cel din Bucureşti este în proprietatea publică a statului şi în administrarea ministerului, toate celelalte urmând a fi transferate. Urmează apoi şi ceilalţi paşi pentru studiile prefezabilitate sau fundamentare”, se precizează în comunicat.

„Salutăm această intenţie”

Cum şi în Guvernul anterior a existat o asemenea propunere, de a se construi la Craiova un spital universitar de urgenţă, propunere pe care, de altfel, autorităţile judeţene au salutat-o la vremea respectivă, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a declarat că şi de data aceasta sunt deschişi pentru realizarea acestui proiect. „Numai că rămânem puţin mai prudenţi, până o să-l vedem materializat”, a spus acesta. „Craiova fiind un oraş care are o facultate de Medicină, un asemenea proiect este exact ceea ce s-ar dori, pentru că vorbim aici de cadre universitare, care, interdisciplinar, ar trebui să se ocupe de problemele de urgenţă ale întregii regiuni. Aşa că, încă o dată, salutăm această intenţie, de a se face ceva în această regiune. Chiar cred că este unul din puţinele obiective care privesc întreaga regiune şi că, alături de acest spital, ar mai trebui făcute şi alte lucruri, pentru că vorbim despre a doua regiune ca sărăcie, din România şi, probabil, a şasea din Uniunea Europeană”, a declarat Ion Prioteasa.

CJ Dolj dă şapte hectare de teren

Preşedintele CJ Dolj a precizat că la momentul în care s-a vorbit despre construirea unui spital de urgenţă s-a avut în vedere un teren de şapte hectare, pe care Consiliul Judeţean îl deţine şi în prezent, însă există şi alte alternative. „Între timp, am semnat un contract prin care s-a făcut un schimb de teren, la Aeroportul din Craiova, pentru o unitate specială de elicoptere, pentru situaţii de urgenţă, care ar fi, de asemenea, în apropierea viitorului spital”, a spus şeful administraţiei doljene. „Nu avem nici cea mai mică oprelişte să dăm acest teren de şapte hectare în proprietatea statului român, pentru a realiza la Craiova un asemenea obiectiv”, a conchis Ion Prioteasa.

Ministerul Sănătăţii estimează că, în termen de 14-16 luni, se va putea demara construcţia unităţilor spitaliceşti, care ar putea dura aproximativ patru ani.