Craiovean cercetat pentru port fără drept al cuţitului

0
356

Doi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Dolj, aflaţi în zona staţiei RAT de lângă Parcului „Nicolae Romanescu”, au observat, ieri, în jurul prânzului, un cetăţean recalcitrant care se certa cu mai mulţi tineri, astfel că pentru a preveni un scandal cei doi au procedat la imobilizarea şi calmarea acestuia, solicitând la faţa locului un echipaj mobil, după cum au precizat reprezentanţii IJJ Dolj. Jandarmii sosiţi la faţa locului l-au legitimat pe bărbat, stabilind că este vorba despre Florinel R., în vârstă de 27 ani din Craiova, iar în urma controlului corporal sumar a fost găsit asupra acestuia un cuţit introdus la cureaua pantalonilor. “Persoana în cauză a fost condusă la sediul unităţii de jandarmi, unde i-au fost întocmite actele premergătoare de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port fără drept al cuţitului. Cuţitul, cu lama în lungime de 10 cm, a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor, iar actele premergătoare de constatare urmează să fie înaintate organelor competente pentru soluţionare”, a precizat lt. Ion Ţapu, ofiţer de presă al IJJ Dolj.