Baschetbaliştii, final de an ridicol

0
376

SCMU Craiova a fost pentru a doua oară consecutiv la un singur punct de a primi „suta”, de această dată de la un adversar modest, Timba Timişoara

Degringolada echipei de baschet a Craiovei este de nestăvilit, după ce aceasta a pierdut şi în faţa uneia dintre cele 2 formaţii care nu au pretenţii de play-off, Timba Timişoara. „Urşii din Banat” s-au distrat cu umbrele „legionarilor” din Bănie, pe care i-au surclasat în primele 3 sferturi. În ultimul parţial, trupa lui Mandic nu a reuşit decât să mai reducă din diferenţa ruşinoasă de scor. Aceasta se conturase atât în primul sfert, adjudecat clar de bănăţeni, dar şi după pauză, când scorul era la un moment dat 77-53, unul umilitor ţinând cont de diferenţa de buget şi valoare ale combatantelor. La final, a doua echipă a Timişoarei s-a impus cu 99-90, poe sferturi: 32-19, 21-21, 24-15, 22-35. Astfel, Craiova a fost pentru a doua oară în decurs de 3 zile la un singur punct de a încasa „suta”, după liderul turului, Steaua, venind rândul unui adversar slab cotat, care mai trecuse doar de lanterna roşie, U Cluj, şi de Gaz Metan, chiar în runda precedentă. La finalul turului, doar echipele secunde ale Clujului şi Timişloarei au mai rămas sub SCMU Craiova, obiectivul de calificare în play-off fiind în real pericol.

Evoluţie incredibil de slabă a lui Bureau

Doi dintre jucătorii huiduiţi în Polivalentă la jocul cu Steaua, Velickovic şi Şanta, s-au transformat în principalii marcatori ai lui Mandic pe Bega, în timp ce vedetele Bureau şi Krstanovic au avut prestaţii incredibil de modeste în faţa unor adversari mult mai slab cotaţi. Travis a făcut un meci mizerabil, având indice de eficienţă negativ, -2, cauzat de cele patru aruncări ratate de 1 şi 2 puncte, el marcând doar un coş din afara semicercului. De altfel, americanul a petrecut pe parchet doar 14 minute. În schimb, Şanta a punctat din toate cele 7 aruncări de 2 puncte, fiind şi cel mai bun recuperator, cu 7 mingi prinse, dintre care 4 sub panoul advers. Paradoxal, titularii au adus Craiovei doar 32 de puncte, în timp ce oamenii veniţi de pe bancă au marcat nu mai puţin de 58 de puncte. La Timişoara, Andjelko Mandic a început cu: Otovic (5), Andrei (2), Boltic (11), Bureau (3), Krstanovic (11), iar apoi s-au mai desfăşurat pe teren şi: Petrişor (9), Ciotlăuş, Velickovic (20), Şanta (15), Bosnjak (14).

Antrenorul Timbei, Bogdan Murărescu, a constatat ce s-a petrecut pe teren: „Am controlat jocul şi nu am am dat nicio şansă echipei din Craiova. Diferenţa s-a văzut la toate capitolele, am reuşit să le blocăm cei mai buni jucători, iar coşgeterul Zoran Krstanovic a marcaât foarte puţin. Am profitat de faptul că avem o echipă mai rapidă şi am fost eficienţi şi de la 3 puncte”.

Consolarea Craiovei după această jumătate de sezon ratată este că Zoran Krstanovic  este principalul marcator din Liga Naţională, cu o medie de 21.3 puncte pe meci, la care se adaugă una de 6,4 recuperări. Recordul de 4-8 după tur al Craiovei nu este unul dezastruos, ţinând că se poate considera că s-au pierdut meciurile din deplasare şi s-au câştigat cele de acasă, însă în condiţiile declinului echipei e greu de crezut că aceasta poate fi salvată. Echipa are o lună ianuarie destul de aglomerată, pe lângă meciurile de campionat, trebuind „rezulvate” şi cele din Balkan League, primul fiind la jumătatea lunii, cu kosovarii de la Sigal Priştina, în Sala Polivalentă.

Clasamentul turului

1. Steaua Bucureşti     11        1          23

2. Asesoft Ploieşti       10        2          22

3. BCMU Piteşti         8          4          20

4. Municipal Oradea   7          5          19

5. Atlassib Sibiu          7          5          19

6. BC Timişoara          6          6          18

7. Energia Tg. Jiu        6          6          18

8. „U” BT Cluj            6          6          18

9. BC Mureş                5          7          17

10. GM  Mediaş          5          7          17

11. SCM Craiova        4          8          16

12. Timba Timişoara    3          9          15

13. „U” Cluj Napoca   0          12        12