SCMU Craiova a pierdut în Macedonia cu 80-63 un meci din Balkan League în care gazdele au recuperat 20 de mingi mai mult
Indolenţa baschetbaliştilor adunaţi pentru acest sezon la Craiova este tot mai des afişată, atât pe plan intern, dar şi în Balkan League. La Sibiu, în Liga Naţională, trupa lui Mandic a pierdut net un joc în care a avut 17 recuperări mai puţin gazdele, iar în jocul din Macedonia, Kozuv a recuperat 20 de mingi în plus. Dacă Mandic a lăudat în câteva rânduri sacrificiul unor jucători ai săi care au evoluat accidentaţi, aceste diferenţe statistice nu pot decât să confirme delăsarea unei echipe care nu înţelege nici pe departe spiritul acestui oraş. Travis Bureau este singurul care ţine steagul sus, iar în meciul din Balkan League a jucat practic de unul singur. Americanul a marcat aproape jumătate din punctele echipei şi a reuşit 11 recuperări, evoluând şi cele mai multe minute, 34. După ce câştigase la limită în Sala Polivalentă, Kozuv s-a impus de această dată mult mai clar, scor 80-63, pe sferturi 22-14, 21-14, 21-18, 16-17, în ultimul meci din 2014 al competiţiei. Este a patra înfrângere la rând pentru craioveni, care sâmbătă vor disputa derby-ul cu Steaua, în Bănie. Andjelko Mandic a început cu: Petrişor (4 puncte), Velickovic (13), Bosnjak (6), Bureau (30), Şanta (4), iar apoi au intrat: Krstanovic (4), Andrei, Otovic (2), Ciotlăuş şi Damian. Ca şi în Liga Naţională, partea a doua a participării în Balkan League va fi mai facilă pentru SCMU Craiova, care va juca ultimele 3 meciuri acasă. În condiţiile în care doar ultima clasată nu se califică în faza următoare, misiunea echipei lui Mandic pare una uşoară, în ciuda evoluţiilor execrabile.
Clasamentul grupei B
1. Kozuv Gevgelija 6 0 12
2. Sigal Priştina 4 2 10
3. KK Mornar Bar 3 3 9
4. SCMU Craiova 1 4 6
5. Vllaznia Shkodra 0 5 5